Capcanele eliminării tarifelor de roaming. Cum poţi fi suprataxat

0

Tarifele de roaming vor fi eliminate de astăzi, 15 iunie, în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE). Cu toate acestea, există mai multe modalităţi în care puteţi fi taxat suplimentar.

 

În primul rând, dacă veţi călători în ţări din Europa precum Elveţia, Andorra sau Insulele Canalului, dar care nu sunt parte nici din UE, nici din SEE, veţi fi taxat la discreţia operatorilor locali de telefonie.

 

Mai mult, anumiţi furnizori ar putea să nu fie în măsură să susţină comercial furnizarea serviciilor de roaming. Astfel că ei pot solicita şi pot fi autorizaţi de autorităţile naţionale de reglementarea, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor o suprataxă în plus faţă de tarifele naţionale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming în UE/SEE.

 

Utilizarea „rezonabilă”               

                                         

O altă capcană care poate duce la suprataxare o reprezintă limitele de utilizare „rezonabilă” a serviciului, care sunt stabilite de operatorul de telefonie. Potrivit reglementărilor care vor intra în vigoare, pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a roaming-ului în UE/SEE, adică folosirea în alte scopuri decât pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu utilizarea permanentă în UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politică de utilizare rezonabilă a acestui serviciu.

 

RCS&RDS vrea să perceapă suprataxă 

 

Operatorii români de telefonie mobilă nici nu au așteptat bine implementarea eliminării tarifelor, că au și cerut autorizație pentru a percepe o suprataxă. RCS&RDS (Digi) este prima companie care deja a trimis o solicitare Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru a o autoriza să perceapă o „suprataxă de sustenabilitate” de la clienţi pentru serviciile de roaming în Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European, odată cu eliminarea tarifelor de roaming. Autoritatea precizează, într-un comunicat, că analizează solicitarea operatorului.

 

Clienţilor care depăşesc utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale. Valoarea acestor suprataxe nu poate însă să depăşească un anumit plafon.

 

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal în mai multe situaţii, de exemplu dacă un utilizator nu prezintă, la cererea furnizorilor, o dovadă privind reşedinţa obişnuită sau existenţa unor legături stabile cu România. De asemenea, dacă, într-o perioadă de monitorizare de cel puţin 4 luni, se înregistrează, pe o anumită cartelă SIM, în mod cumulativ atât consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cât şi prezenţă (conectare la reţea) mai mare în roaming în UE/SEE faţă de nivelul naţional. Consum abuziv poate fi considerat şi dacă o cartelă SIM înregistrează o lungă perioadă de inactivitate şi poate fi asociată unei utilizări preponderente sau chiar exclusiv în roaming în UE/SEE. De asemenea, se consideră consum abuziv şi dacă un utilizator a cumpărat şi utilizat succesiv în roaming în UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelaşi furnizor.

 

mai multe, pe adevarul.ro.