Aproximativ 17.000 de carduri VISA administrate de CEC Bank au fost blocate de unitatea bancară, din motive de securitate, o parte din clienţi fiind informaţi miercuri în acest sens de reprezentanţii băncii.
Astfel, CEC Bank a informat, miercuri, o parte din clienţii afectaţi despre această situaţie şi a precizat că informaţiile despre conturi au fost compromise, cel mai probabil prin intermediul internetului, şi a luat din precauţie măsura blocării cardurilor.
Â
Clienţii CEC Bank au fost informaţi că, la nivelul întregii ţări urmează să fie supuse măsurilor suplimentare de securitate aproximativ 17.000 de carduri tip VISA. Pe de altă parte, reprezentanţii CEC au mai anunţat clienţii că nu doar aceştia au fost afectaţi de compromiterea datelor, ci şi ai altor unităţi bancare din România şi din străinătate.
Visa a fost informată de o posibilă breşă de securitate în baza de date a unui procesator din Europa
Visa Europe a fost informată de probabilitatea unei breşe de securitate în baza de date a unui procesator din Europa, potrivit director general pentru România al Visa Europe, Cătălin Creţu.
"Visa Europe a fost informată de probabilitatea unei breşe de securitate în baza de date a unui procesator din Europa. S-a deschis o anchetă în acest sens şi lucrăm îndeaproape cu băncile pentru a ne asigura că posesorii de card sunt protejaţi. Întrucât ancheta este în curs de desfăşurare, nu putem oferi mai multe informaţii în acest moment", spune Cătălin Creţu.
Potrivit lui Creţu, în cazuri ca acesta, "rolul nostru este de a sprijini investigaţia derulată şi de a proteja deţinătorii de carduri. Posesorii de carduri trebuie să fie atenţi la conturile lor şi să raporteze băncii emitente orice activitate suspectă sau neobişnuită. Posesorii de carduri care sunt victime inocente ale fraudei îşi vor primi banii înapoi, în conformitate cu termenii şi condiţiile băncii care le-a emis cardul".
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a anunţat miercuri că a fost sesizată că unele bănci au fost avertizate că o posibilă breşă de securitate la un procesator european ar fi condus la dezvăluirea unor informaţii legate de tranzacţiile efectuate cu unele carduri, dar nu se aşteaptă ca posesorii de carduri să fie afectaţi.
Aproximativ 17.000 de carduri VISA administrate de CEC Bank au fost blocate de unitatea bancară, din motive de securitate, o parte din clienţi fiind informaţi miercuri în acest sens de reprezentanţii băncii.
Astfel, CEC Bank a informat o parte din clienţii afectaţi despre această situaţie şi a precizat că informaţiile despre conturi au fost compromise, cel mai probabil prin intermediul internetului, şi a luat din precauţie măsura blocării cardurilor.
Clienţii CEC Bank au fost informaţi că, la nivelul întregii ţări urmează să fie supuse măsurilor suplimentare de securitate aproximativ 17.000 de carduri tip VISA.
Pe de altă parte, reprezentanţii CEC au mai anunţat clienţii că nu doar aceştia au fost afectaţi de compromiterea datelor, ci şi ai altor unităţi bancare din România şi din străinătate.
Update 16:28ARB: Nu ne aşteptăm ca posesorii de carduri să fie afectaţi de dezvăluirile legate de tranzacţii
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) anunţă că a fost sesizată că unele bănci au fost avertizate că o posibilă breşă de securitate la un procesator european ar fi condus la dezvăluirea unor informaţii legate de tranzacţiile efectuate cu unele carduri, dar nu se aşteaptă ca posesorii să fie afectaţi.
"Conform Comisiei de Carduri din cadrul ARB, nu ne aşteptăm ca posesorii de carduri să fie afectaţi. Dacă se constată tranzacţii suspecte, clienţii trebuie să se adreseze băncilor emitente pentru clarificarea suspiciunilor", se spune în comunicat.
Potrivit ARB, departamentele de monitorizare a fraudei din cadrul băncilor au luat măsuri pentru depistarea eventualelor incidente şi urmăresc cu atenţie tranzacţiile efectuate pe carduri, disponibilităţile băneşti ale clienţilor fiind în siguranţă.
Update 12:49CEC Bank a blocat şi re-emis carduri şi coduri PIN noi pentru clienţii afectaţi
Potrivit unui comunicat transmis presei, CEC spune că a luat măsura de "de blocare şi re-emitere card şi cod PIN, fără cost, pentru un numar de carduri din portofoliul propriu", fără să precizeze numărul acestora.
Din comunicatul CEC:
"In urma intrebarilor primite de la mass-media, Directia Marketing si Comunicare CEC Bank este abilitata sa faca urmatoarele precizari: Banca a primit sesizari oficiale conform carora informatiile aferente unui numar de carduri emise de institutii financiare din Romania si din strainatate au fost posibil compromise la nivelul unei baze de date internationale. In scopul protejarii disponibilitatilor banesti ale clientilor si in conformitate cu prevederile contractuale, CEC Bank a aplicat masura de blocare si re-emitere card si cod PIN, fara cost, pentru un numar de carduri din portofoliul propriu. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create, dar in conformitate cu cele mai sus mentionate, actiunea are ca scop protejarea clientilor bancii in fata unor eventuale pierderi financiare. Mentionam ca atacul nu a vizat doar cardurile CEC Bank si nu se datoreaza eventualelor vulnerabilitati ale sistemului operat de banca. Disponibilitatile banesti ale clientilor nostri sunt in siguranta."
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
ARB,
atac cec bank,
baza de date,
blocare carduri cec bank,
card cec bank,
card visa,
carduri blocate,
carduri visa cec bank,
catalin cretu,
CEC Bank,
Visa
Vot: 5 din 1 vot