A fost folosit relativ eficient tot arsenalul de pârghii ortodoxe și neortodoxe aflat la îndemâna UE, comentează riscograma.ro. Decizia este o victorie a politicienilor europeni, împotriva propriei indecizii dar și a dolarului, a agențiilor de rating, a BCE și chiar a propriilor contribuabili. În folosul bancherilor.

1 Indecizia. Vreme de mai bine de un an, UE s-a ferit să ia o astfel de decizie, pentru a nu încuraja și alte țări să se comporte ca Grecia știind că vor fi salvate. Acum, când funia a ajuns la par, tot ce mai poate face este să promită că nu se va mai întâmpla.

 

O face după exact în timp ce încalcă o astfel de promisiune, motiv pentru care mulți pur și simplu nu cred. Iar UE încearcă să dea greutate promisiunii printr-un proiect mai ambițios chiar decât Tratatul de la Maastricht: Până în 2014, deficitele bugetare din zona euro trebuie să ajungă la 0!, cu excepția țărilor aflate în programe de asistență financiară.


2 Dolarul. Rolurile tradițiunale ale SUA și UE s-au inversat, prima fiind chiar acum în situația de indecizie politică, în dezbaterea despre plafonul de îndatorare, în timp ce cea din urmă pare să-și urmărească agenda mai eficient decât oricând. Pe de altă parte, faptul că există probleme bugetare și peste Ocean i-a permis Europei să ia o decizie care altă dată părea de neimaginat.

 

Citeste mai mult pe Standard.ro