Care este răspunsul corect? Testul pe care jumătate dintre oameni nu îl pot rezolva

0

ogo-ul Apple este relativ simplu, doar două culori şi o formă pe care copiii o învaţă odată cu alfabetul. Mărul muşcat este considerat adesea unul dintre cele mai cunoscute şi mai uşor de recunoscut logo-uri din prezent. Cu toate acestea, 53% din oamenii care au participat la studiul UCLA au ales o imagine care nu reprezintă logo-ul companiei americane, informează businessinsider.com.

De ce nu pot oamenii să identifice corect mărul simbol?

„A vedea” şi „a observa” sunt două lucruri diferite. Doar fiindcă întâlnim un obiect, nu înseamnă că vom şi avea o amintire a acestuia. Şi chiar dacă o facem, unele imagini se lovesc de o barieră numită „saturare a atenţiei”, potrivit articolului publicat în Psychology Today de doi dintre autorii cercetării UCLA, Adam B. Blake şi Alan D. Castel.

„În procesul de percepere şi implicare într-un proces repetitiv, creierul uman poate învăţa că este lipsit de importanţă să memoreze detalii specifice – dacă avem nevoie de ele, le găsim uitându-ne în jur”, au explicat cercetătorii.

Un test asemănător este încercarea de a vă aminti literele din jurul tastei T de pe tastatura dumneavoastră, sau locul în care se află cel mai apropiat stingător de incendiu.

Cel mai probabil, nu veţi reuşi să vă amintiţi cu exactitate, comentează businessinsider.com.

Potrivit studiului realizat de UCLA, rata de succes a scăzut şi mai mult în momentul în care participanţii la test au fost rugaţi să deseneze din memorie logo-ul Apple. Doar un voluntar din 85 a desenat mărul muşcat conform logo-ului oficial.

 

mai multe, pe mediafax.ro