Care sunt cele mai reclamate societăţi de asigurări pe RCA

Sursa: NewsIn | Publicat: 19 oct 2011, 12:54 | Actualizat: 19 oct 2011, 12:54

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a primit şi soluţionat în primele nouă luni ale acestui an 4.888 de reclamaţii şi sesizări de la asiguraţi, în scădere cu 15% faţă de septembrie 2010, cele mai multe reclamaţii fiind pe segmentul RCA şi pentru societăţile EuroIns, Carpatica şi Astra.

1
comentariu

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE ASIGURARI

"Deşi reclamaţiile au scăzut cu aproape 15 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fapt care ne bucură, totuşi aspectele sesizate, în special în ceea ce priveşte asigurarea RCA, rămân o problemă pe care ne-am propus să o rezolvăm inclusiv prin intensificarea verificărilor privind modul de instrumentare şi plată a dosarelor de daună de către societăţi", a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu, într-un comunicat.

 

Potrivit CSA, cele mai multe reclamaţii înregistrate au fost aferente asigurărilor generale, respectiv 4.689, adică 95,93% din total. Din acestea, reclamaţiile privind asigurările obligatorii RCA au reprezentat 73,59% fiind în număr de 3.597.

 

"În pofida numărului ridicat, reclamaţiile pe RCA reprezintă doar 0,08% din totalul contractele încheiate, respectiv 1,4% din dosarele de daună deschise", se spune în comunicat.

 

Printre societăţile de asigurare care au înregistrat un număr mai mare de reclamaţii sunt: EuroIns, Carpatica şi Astra. Cele trei societăţi deţin împreună o cotă de 36,9% din totalul pieţei RCA.

 

"Cei trei asiguratori au plătit despăgubiri, în primele nouă luni ale acestui an, de aproximativ 450 milioane lei, pentru un număr total de peste 110.000 dosare. Sesizările primite de CSA au reprezentat circa 2,0% din daunele achitate de cele trei companii", a mai precizat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

 

În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, s-au înregistrat 199 de reclamaţii, adică 4,07% din total.

Pe agenda de lucru a şedinţei Consiliului CSA s-au mai aflat şi lucrări curente legate de aprobarea unor persoane semnificative în cadrul societăţilor de asigurare, analiza rezultatelor acţiunilor de control şi aplicarea unor măsuri conform legislaţiei în vigoare.

 

"În aceeaşi zi a avut loc şi prima întâlnire a noului Consiliu al CSA cu reprezentanţii UNSAR şi UNSICAR. Cu această ocazie s-a stabilit modul de colaborare a CSA cu asociaţiile profesionale şi s-a convenit ca în perioada imediat următoare să fie stabilite grupuri de lucru comune care să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea cadrului legal privind: pregătirea profesională a persoanelor care lucrează în domeniu, asigurarea RCA şi altele", se mai arată în comunicat.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

1
COMENTARIU
comanescu viorel

comanescu viorel / Luni, 24 Octombrie 2011 14:21

Asigurari

De ce cocoliti Omniasigul si Alliant Tiriac care nu sunt mai breze si care cauta nod in papura pentru a nu plati politele CASCO. Numai un nebun se va mai asigura full casco la acesti asiguratori. De ce le tine partea atat CSA cat si celelate entitati cum sunt UNISICAR. Halal sa va fie.
Viorel Comanescu

1
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!