money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Care sunt cele mai riscante sectoare pentru creditare

Publicat la 19.10.2011, 15:29:07

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Care sunt cele mai riscante sectoare pentru creditare

"În funcţie de dimensiunea companiei, percepţia privind riscul de credit asociat corporaţiilor se află pe un trend descendent pentru al doilea trimestru consecutiv. Din categoria IMM, microîntreprinderile sunt în continuare identificate de majoritatea instituţiilor de credit (în procent net de circa 50%) ca având cel mai ridicat grad de risc", se arată într-un sondaj realizat de BNR la nivelul sistemului bancar din România.

 

Potrivit sondajului, cererea de credite a companiilor la nivel agregat a scăzut uşor în perioada aprilie-iunie faţă de primul trimestru, iar băncile anticipează că în trimestrul al treilea cererea de finanţare s-a menţinut la acelaşi nivel.

 

În structură, cererea de credite pe termen scurt a fost în creştere atât pentru IMM, cât şi pentru corporaţii. În aceeaşi perioadă, solicitările de credite pe termen lung nu au înregistrat schimbări. Citeşte articolul

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite