Catalin Gavra, director general Romcar: "Autoutilitarele ne-ar putea duce afacerile la 250 milioane de euro"

Autor: Alexandru Gugoasa | Sursa: Standard.ro | Publicat: 27 iun 2007, 00:00

Catalin Gavra este director general al Romcar, importator al marcii Ford in Romania. Compania face parte din grupul tiriac Auto. Anul trecut, Romcar a vandut 12.844 de modele Ford si s-a situat pe locul 4 intre importatorii auto. Pentru 2007, Catalin Gavra estimeaza vanzari de aproape 18.000 de autovehicule, aici fiind incluse atat autoturismele, cat si utilitarele.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE Alexandru Gugoasa

Care sunt cauzele  cresterii vanzarilor cu 61% in 2007?

In primul rand ne-a ajutat piata, in sensul in care atunci cand piata este in crestere, ne ajuta si pe noi. Noi am avut chiar o evolutie mai buna decat media pietei. Am avut o serie de campanii care incep sa dea roade si care au pus caramida peste caramida la constructia imaginii marcii. Cred ca noile produse, precum monovolumele S-Max si Galaxy care, chiar daca nu se vand in numar foarte mare, aduc un plus de imagine. Anumite produse, precum utilitara Transit sau Focus,   si-au intarit pozitia.

Va asteptati la acest lucru la inceputul anului?

Sincer, nu, dar ultimii ani ne-au invatat ca e bine sa nu spui niciodata: niciodata. Am avut sansa ca in primele luni sa fim pregatiti. Anul trecut a fost primul an in care s-a rupt obiceiul ca primul trimestru sa fie net inferior celorlalte trimestre ca volume de vanzari. Aceasta sezonalitate a fost oarecum intrerupta si anul acesta. Noi ne-am asteptat la o crestere de 25-30% fata de anul tre­cut. Din punct de vedere al stocurilor, am fost pregatiti.

Se va mentine acest ritm pana la sfarsitul anului?

Nu cred, dar nu as baga mana in foc. Noi estimam o crestere a van­zarilor pentru tot anul de 40%. Cres­terea de acum este mult mai mare decat cea care se inregistreaza la finele anului. Spre exemplu, anul trecut, dupa primele trei luni, a fost o crestere de 81% a importurilor, iar anul s-a terminat cu o majorare a acestora de 35%.

La ce cifra de afaceri si ce profit va asteptati in 2007?

Cifra de afaceri va fi undeva la 220 milioane de euro, insa este posibil sa ajunga si la 250 de milioane de euro. Depinde de mixul de vanzari. Daca in continuare vom avea limitarile de productie pe Transit si ponderea masinilor ieftine va fi mare, cifra de afaceri va fi mai mica. Prima noastra tinta pentru 2007 a fost de 15.000 de masini, a fost rectificata la peste 17.000 si ­este posibil sa fie chiar mai mult decat atat. Trebuie spus ca cea mai mare necunoscuta in aceasta ecuatie ­este bugetul de marketing. Insa anul acesta vom obtine o marja de profit net de 4-5%. Anul trecut, tot la acest nivel ne-am situat. Insa marjele in industrie sunt in scadere de la an la an, pentru ca avem o piata mult mai competitiva.

Este posibil sa ajunga la 20.000?

Aceasta tinta este foarte provocatoare, dar nu imposibila. Vanzarile de masini pot fi influentate de modi­ficarile legislative. Nu stim exact ce se va intampla cu taxa de inmatriculare.

Credeti ca taxa de inmatriculare v-a ajutat?

Cred ca aceasta a creat un fel de psihoza. Am discutat cu mai multi vanzatori de second-hand si acestia spuneau ca volumul de vanzari a scazut. Acest lucru s-a intamplat si pentru ca presa nu a prezentat in­formatia corect.

Oamenii erau total reticenti, spun vanzatorii de ma­sini uzate, la achizitia chiar si a autoturismelor gata inmatriculate, pentru ca nu aveau incredere in acest tip de comert. Asa ca taxa a functionat mai degraba ca o bariera psihologica, decat ca una protectionista.

Isi va deschide Ford un birou la Bucuresti?

Da, cred ca este un pas natural, dar nu stiu sa va spun orizontul de timp pentru asa ceva. Depinde foarte mult de ce se va intampla cu fabrica.

Daca nu vor deschide un birou, ar dori sa cumpere Romcar?

Nu stiu daca procesul in sine ar putea fi considerat o cumparare. Discutiile s-ar putea purta in jurul formulei crearii unui joint-venture. In cazul DaimlerChrysler, s-a creat o firma noua, care se numeste DaimlerChrysle Automotive.

Se poarta discutii in acest moment pentru crearea unui astfel de joint-venture?

Deocamdata, nu. Din cate stiu eu, si in cazul DaimlerChrysler acest proces a durat un an sau doi. Ford este foarte concentrat pe subiectul Craiova. Daca aceasta fabrica va fi cumparata, va fi influentat in mod sigur si modul in care se vor implica pe piata.

Venirea Ford la Craiova v-ar  schimba businessul?

Va fi o imbunatatire din punctul de vedere al clientului Ford. Avand o fabrica aici, cu siguranta ca modelele care se vor fabrica la Craiova vor fi mai usor disponibile. De asemenea, vor exista depozite de piese mult mai mari. Noi avem un astfel de depozit, dar pentru ca exista atat de multe repere, nu le puteam acoperi pe toate, si atunci ceea ce nu avem noi vine din Germania. Consumatorul va avea o incredere mult mai ­mare in respectivul producator.

Cum va evolua numarul de locatii in reteaua Ford?

Pentru 2007, ne-am propus inital ca la finele anului sa avem 40 de locatii de vanzare, dar uitandu-ne la ritmul lucrarilor, cred ca vom avea 35. Aici sunt incluse si afacerile partenerilor nostri. Acum avem 26 de locatii si 22 de dealeri in retea. Unii dealeri au mai multe showroom-uri.

Care sunt investitiile care se vor face pen­tru extinderea retelei de dealeri?

Pentru 2007, cred ca vorbim de o suma intre 15 si 20 milioane de ­euro. Acestea sunt investitii pe  care le fac dealerii.

Care ar fi varsta medie in firma Romcar?

In jur de 30 de ani. Avem, cu sigu­ranta, un numar relativ mic de oameni in varsta. Chiar si managementul are o varsta medie de 34 de ani. In rest, avem foarte multi oameni pe care ii luam chiar de pe bancile scolii si care au facut la inceput practica, apoi au lucrat part-time si au ajuns sa-si construiasca o cariera in cadrul firmei.

Cat la suta din cifra de afa­ceri o obtineti din vanzari?

Aproape 90% din cifra de afa­ceri o obtinem din vazari, restul provenind din piese si service. ­Asta se intampla deoarece noi suntem importatori, si toate masinile care ajung la dealeri noi le vindem, dar avem si cateva locatii proprii.

La cat se ridica parcul auto Ford existent in Romania?

Coform cifrelor noastre este vorba de 150.000 de masini, iar asta presupune existenta unei capacitati de service importanta. Cel putin 60.000-70.000 de masini din cele de mai sus au o vechime mai mare de zece ani.

Toate aceste masini au nevoie de un service autorizat. Daca vorbim despre un lucru care ar trebui sa se intample, atunci vorbim de faptul ca orice dealer ar trebuie sa poata sa-si acopere toate cheltuielile operationale din aceste operatiuni de after-sale. Vanzarea de masini urmeaza sa fie doar un plus, pentru ca asa cum vedem in tarile din jur, la un moment dat, au existat probleme in activitatea de vanzari de masini.

Spre exemplu, Ungaria a intrat anul trecut pe unul din acele paliere de stagnare sau de usoara scadere a vanzarilor. Acest lucru poate sa puna­ un mare risc pe o afacere ­care se bazeaza exclusiv pe vanzarea de masini.

Vor exista si ser­- vice-uri­ construite separat de showroom-uri?

Noi incurajam existenta unei afaceri integrate, cu toate componentele. Dar in prezent nu­marul de masini a crescut mult peste ceea ce poate acoperi activitatea de servisare. Asa cum se intampla si in afara, vor exista mai multe service-uri decat puncte de vanzare. Am inceput sa identificam locatii care sa se preteze la deschiderea unor service-uri independente. O astfel de afacere exista deja in Bucuresti.

Care este investitia medie intr-un showroom Ford si care este perioada de recuperare a investitiei?

In principiu, un complex inte­grat cu service si showroom costa intre 1 milion si 1,5 milioane de­ euro. Suplimentar, intervine pre­tul terenului care variaza foarte mult. Termenul de recuperare a investitiei trebuie sa fie de maxim sapte ani, altfel businessul nu are sens. Aici exista un multiplicator care are in spate o serie de factori, cum ar fi potentialul pietei, valoarea investitiei, marimea orasului. In afacerea aceasta nu este bine­ sa lasi pe cineva sa invete din greseli, pentru ca un  dealer care are dificultati pune intr-o lumina proasta intreaga retea.

"Va trebui sa deschidem in urmatorul an cam 10-15 reparatori autorizati care sunt doar reparatori"  Catalin Gavra Director general romcar

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

OPINIILE STANDARD.RO

/ Joi, 01 Ianuarie 1970 02:00

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!