Câţi absolvenţi inutili am format în 21 de ani de haos în educaţie

Autor: Cristina Şomănescu, Cristina Şomănescu | Sursa: Money.ro | Publicat: 22 nov 2011, 22:04 | Actualizat: 23 nov 2011, 14:37

În ultimii 21 de ani nicio autoritate din România nu a vrut să afle câţi absolvenţi de facultate din fiecare domeniu poate absorbi piaţa muncii, ce domenii sunt suprasaturate, şi ce domenii au deficit de specialişti. Nimeni nu s-a îngrijorat că numărul universităţilor a urcat, şi cu el şi numărul şomerilor cu diplomă la absolvire.

22
comentarii

Vot: 5 din 1 vot

ARTICOLE JOBURI/HR

Află de ce nimeni nu a avut vrut să afle în ce domenii avem nevoie de licenţiaţi şi în care dintre ele piaţa e suprasaturată.

Nici ministerul Muncii cu instituţiile subordonate, nici Ministerul Educaţiei nu ştiu si nu au vrut să afle de câţi specialişti e nevoie, în mod real, în piaţă, în ultimii 21 de ani, care sunt domeniile care înregistrează deficit de oameni specializaţi şi care sunt domeniile suprasaturate, care formează licenţiaţi şomeri.


MONEY.ro a solicitat ministerelor de resort o evidenţă cu privire la strategia/planul pe termen lung a României cu privire la cererea şi oferta de absolvenţi de facultate din fiecare domeniu de studiu, în piaţa locală.
Răspunsul primit din parte autorităţilor a fost lămuritor. Până acum, nicio autoritate publică nu a comandat şi nu a citit vreun studiu longitudinal cu privire la cererea de specialişti în piaţă, care să ne dea indicii despre domeniile în care piaţa e suprasaturată şi despre cele în care e loc de noi specialişti.

Mai mult, Ministerul Educaţiei nu a urmărit evoluţia numărului de absolvenţi în domeniile suprasaturate, nici nu a găsit oportun să formuleze soluţii pentru a frâna explozia de absolvenţi în aceste domenii, când inflaţia de specialişti deja devenise evidentă, pentru a corela astfel oferta la realitatea din piaţă.

Perspectiva Ministerului Educaţiei asupra acestui fenomen s-a fundamentat exclusiv pe informaţiile primite de la ANOFM. Dar cifrele furnizate de ANOFM nu sunt reprezentative la nivel naţional şi nici nu aproximează amploarea fenomenului. De ce? ANOFM contabilizează doar locurile de muncă pentru a căror ocupare angajatorii solicită medierea Agenţiei. Prin urmare, perspectiva Ministerului Educaţiei asupra fenomenului e trunchiată.
Răspunsul primit din partea Ministerului Educaţiei, la mai bine de o lună de la primirea solicitării noastre, se referă la formularea intenţiilor Ministerului de resort să gestioneze această problemă pe viitor.


”Vă informăm că în acest moment a fost demarat proiectul „Evaluarea şi prognozarea cererii de muncă potenţiale pentru absolvenţii de învăţământ superior, în structură ocupaţională, la orizontul anului 2020, în vederea dezvoltării corespunzătoare a politicilor privind instruirea de nivel universitar”, finanţat prin MECTS-ANCS, care urmăreşte identificarea informaţiilor relevante referitoare la problema în discuţie”, au declarat pentru MONEY.ro oficialii Direcţiei Generale Învăţământ Superior, Recunoaşterea şi Echivalarea Studiilor şi Diplomelor.

Consecinţă: universităţile au supradimensionat cifra de şcolarizare de la an la an în această perioadă, fără să ia în calcul riscul ca viitorii absolvenţi nu vor fi absorbiţi de piaţa muncii. Deci, sintetic, au ignorat probabilitatea ca studenţii lor să ajungă şomeri cu diplomă la absolvire. Absenţa vreunei coerciţii în ceea ce priveşte bugetarea cifrei de şcolarizare a contribuit şi ea la inflaţia de absolvenţi de facultate în anumite domenii, de-a lungul ultimilor 21 de ani.
În puţine cuvinte, ce am explicat mai sus se reduce la faptul că nu avem nici cea mai mică idee de câţi specialişti poate să absoarbă piaţă, dar mai ales că nicio instituţie din România nu a fost interesată să investigheze ce domenii sunt suprasaturate, pe ce domenii are sens să marşăm, şi în ce domenii avem deficit de specialişti.
Şi, în ignoranţa autorităţilor, oferta de locuri din universităţi se augmentează pantagruelic şi iraţional de la an la an.
Cel mai bun exemplu în acest sens este bilanţul anului universitar 2010-2011.


Unde suntem astăzi

Doar în anul universitar 2009/2010 am format peste 72.000 de economişti, peste 20.000 de pedagogi, aproape 18.000 de absolvenţi de Ştiinţe Juridice, peste 13.000 de specialişti Ştiinţe Politice, şi peste 10.700 de filologi. Acesta este doar vârful aisbergului, însă. Pe lângă aceştia, am mai format doar în 2010 peste 6.600 de ingineri eletronică & electrotehnică, aproape 6.400 de medicinişti, peste 4.000 de absolvenţi de Arhitectură şi Construcţii. Iar lista poate continua.

Poate absorbi piaţa aceste cifre astronomice? Ce facem cu aceşti absolvenţi, al căror număr urcă iraţional, de la an la an?

Haosul din sistem culminează însă cu propunerea legislativă de înrolare la facultate a absolvenţilor de liceu care nu au promovat BAC-ul.
Schimbăm legea: legitimăm studentul fără BAC. Consecinţă: săltăm numărul şomerilor cu diplomă.

Absolvenţii de liceu, care au promovat liceul cu cel puţin media 7, dar care nu au promovat Bacalaureatul, vor putea urma un an pregătitor în cadrul unei facultăţi, potrivit unui proiect legislativ, elaborat de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de Cristian Dumitrescu şi Titus Corlăţean.
Aproximativ 2.000 de absolvenţi de liceu sunt eligibili să devină studenţi fără BAC în următorul an universitar, dacă iniţiativa trece de Camera decizională, Senat. Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor pe 27 septembrie, Senatul urmând să dea verdictul în acest demers legislativ în luna decembrie. Nimic îngrijorător până aici. Însă, dacă absolventul de liceu promovează Bacalaureatul în următoarea sesiune, atunci anul pregătitor va fi echivalat parţial sau total cu primul an de facultate, funcţie de condiţiile stabilite de Senatul universităţilor.
Dacă proiectul de lege va trece de Senat, absolvenţii de liceu care nu au promovat BAC-ul în sesiunea din 2011, şi care au media de liceu cel puţin 7, vor putea fi înrolaţi la facultate din anul universitar 2012, în condiţiile convenite de Senatul fiecărei universităţi, în ceea ce priveşte finanţarea studiilor. Pseudo-studenţii din prima generaţie ar urma astfel să susţină BAC-ul din nou în 2013.
Dacă proiectul de lege va trece totuşi de Senat, atunci România va fi prima ţară din lume care admite la facultate absolvenţi de liceu care nu au promovat BAC-ul, declara ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

CÂŢI SPECIALIŞTI AM FORMAT ÎN ULTIMII 21 DE ANI


Primul trend: perioada 1990-1996

Între anii universitari 1990-1995 am format, în această succesiune, ingineri metalurgişti şi construcţii de maşini, ingineri energie electrică şi electrotehnică, economişti, medici, juriști, arhitecţi şi proiectanţi. Iată numărul absolvenţilor de facultate pe specializări, furnizat de Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea MONEY.ro:

47.078 absolvenţi de Metalurgie şi Construcţii de Maşini.
27.361 absolvenţi de Energie Electrică şi Electrotehnică.
27.313 de economişti.
19.485 de absolvenţi de Medicină Umană.
13.341 absolvenți de Ştiinţe Juridice.
11.599 de absolvenţi de Arhitectură şi Construcţii.
10.248 absolvenţi de Mate-Fizică.
9.459 filologi.
6.809 absolvenţi de Istorie-Filosofie.
4.497 absolvenţi de Pedagogie.
0 absolvenți Științe Politice.


Care sunt particularitățile trendului:

  • Numărul absolvenților de Științe Juridice a urcat de la 314 în anul universitar 1990/1991, la 7.830 pe an (în anul universitar 1995/1996).
  • Numărul economiștilor a urcat de la 2.209 pe an (în anul universitar 1990/1991), la 9.672 de absolvenți pe an (în anul universitar 1995/1996).
  • Numărul filologilor a crescut abrupt în perioada menționată: de la 388 de absolvenți în anul universitar 1990/1991, la 3.352 de absolvenți doar în anul 1995/1996.
  • Numărul absolvenților de Istorie-Filosofie a urcat de la 168 pe an (în 1990/1991), la 2.752 pe an (în 1995/1996).
  • Juriști: de la 314 pe an (în 1990), la 7.830 doar în 1995/1996.
  • Economiști: de la 2.209 pe an (în 1990), la 9.672 pe an (în 1995).
  • Filologi: de la 388 pe an (în 1990), la 3.352 pe an (în 1995).
  • Absolvenți Istorie-Filosofie: de la 168 pe an (în 1990), la 2.752  pe an (în 1995).

Al doilea trend: perioada 1996-2009

În intervalul 1996-2009 (luaţi ca ani universitari) am format: economişti, juriști, pedagogi, filologi, ingineri, medici. Vezi mai jos lista specializărilor cu cei mai mulți absolvenți.
  • 502.988 de economişti.
  • 175.590 absolvenţi de Ştiinţe Juridice.
  • 133.628 absolvenți de Pedagogie.
  • 115.769 de filologi.
  • 103.645 ingineri energie electrică și electrotehnică.
  • 77.196 medici.
  • 71.436 absolvenți de Istorie-Filosofie.
  • 68.787 absolvenți de Științe Politice.
  • 47.697 absolvenţi de Metalurgie.
  • 46.228 absolvenți de Mate-Fizică.
  • 35.573 absolvenți de Arhitectură și construcții.

Care sunt particularitățile celui de-al doilea trend:


Ce a marcat schimbarea radicală a trendului în 1996: creșterea pantagruelică a numărului de economiști, la peste 22.000 de absolvenți pe an, din 1996. Dacă în 1995 am format 9.600 de economiști în facultățile de stat și private, în anul următor cifra absolvenților de ASE/ISE s-a apropiat de 23.000. În 2007 am raportat cei mai mulți absolvenți de Economie într-un an, din istoria învățământului superior românesc: 91.884 au absolvit facultatea doar în anul universitar 2007/2008.
Mai remarcăm o creştere abruptă şi a numărului absolvenţilor de Pedagogie, de la an la an: de la circa 2.000 pe an (în 1996), la peste 20.000 de absolvenţi pe an (în 2009).
În anul 2000 am avut prima promoţie de absolvenţi de Ştiinţe Politice (SP), formată din aproape 1.000 de tineri specialişti. Numărul absolvenţilor a urcat de la an la an, la peste 4.000 de absolvenţi de SP pe an, apoi peste 6.000 de absolvenţi de SP pe an universitar, pînă la peste 13.600 de absolvenţi în anul universitar 2009-2010.


  • Economiști: de la 22.887 pe an (în 1996/1997), la 72.641 pe an (în anul 2009/2010).
  • Juriști: de la 10.362 pe an (în 1996-1997), la 17.954 absolvenţi pe an (în anul 2009/2010).
  • Filologi: de la 6.803 pe an (în 2001/2002), la 10.705 absolvenţi pe an (în anul 2009/2010).
  • Pedagogi: de la 2.404 pe an (în 1996-1997), la 20.647 pe an (în anul universitar 2009-2010).
  • Absolvenţi de Ştiinţe Politice şi Administrative: de la 986 pe an (în anul universitar 2000-2001), la 13.625 pe an (în anul universitar 2009-2010).


VEZI ÎN TABELE ATAŞATE VÂRFURILE ÎNREGISTRATE ÎN ACESTE DOMENII, ÎN PERIOADA 1996-2010.

Concluzie: nu avem statistici care să reflecte fidel amploarea şomajului în rândul absolvenţilor de facultate din fiecare domeniu/specializare, astfel că nimeni nu ştie exact care e ponderea absolvenţilor de ASE/ISE, de Drept sau din orice altă specializare, din anul universitar x, care sunt şomeri.


Nu avem nicio statistică de încredere şi reprezentativă referitoare la şomajul în rândul absolvenţilor de facultate, defalcat pe specializările/domeniile din care provin absolvenţii.  Concret, nimeni nu a găsit oportun să măsoare câţi dintre absolvenţii de Ştiinţe Economice, Ştiinţe Politice, Pedagogie sau Drept, dintr-un an reuşesc să se angajeze şi câţi sunt şomeri. Iar acest vid de informaţie se rostogoleşte cu fiecare generaţie de absolvenţi de facultate - oameni care-şi aleg traseul academic şi profesional "în orb". Până când nu vom  şti exact care sunt domeniile care formează preponderent şomeri licenţiaţi, candidaţii îşi vor fundamenta alegerea traseului academic pe cifre care cosmetizează piaţa muncii şi angajabilitatea lor la absolvire.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

22
COMENTARII
vpkrnXqYZDwvIpXLVPi

vpkrnXqYZDwvIpXLVPi / Vineri, 30 Martie 2012 07:25

OETDrOjmpmnjgkeyI

| Salutare!Radule nu stiu ce intelegi tu prin eacasta fiind condiţionată de mărimea fondurilor bugetare alocate şi de cuantumul bursei stabilite de către Senatul UTCN , dar eu inteleg urmatoarele: ca exista un plafon aprobat pentru burse si ca cuantumul e stabilit de Biroul Senat. In functie de plafon si coantum unii o sa primeasca bursa sau nu, dar nicidecum nu scrie ca anul I master nu este obligatoriu primeasca bursa. Nu mai veni cu argumentul ca regulamentul de burse este foarte vechi pentru ca asa vechi cum e in fiecare an se aproba si nu s-a propus inca nici o schimbare a acestuia. Atata timp cat cei de la licenta primesc bursa inseamna ca exista un plafon, deci si cei de la master ar trebui sa primeasca bursa, sau acel plafon sa fie impartit direct proportional cu nr de studenti de la licenta si de la master si pentru fiecare din cele 2 categorii de studenti sa se acorde bursa atata cat ajunge plafonul in functie de medii.O saptamana frumoasa!

0
kWORiXwAJbLOIS

kWORiXwAJbLOIS / Joi, 26 Ianuarie 2012 16:57

mZkOManFbAilFNmIok

BN7f91 , [url=http://swqmpiqgvkwo.com/]swqmpiqgvkwo[/url], [link=http://uiolcmbvdwpx.com/]uiolcmbvdwpx[/link], http://zpkusvsaepxi.com/

0
xHcRQyXgfbBQom

xHcRQyXgfbBQom / Luni, 23 Ianuarie 2012 15:05

qzHaAnGoIhDQmx

7vB9w4 , [url=http://dwvpbguewmyu.com/]dwvpbguewmyu[/url], [link=http://bwufhjhsqhdq.com/]bwufhjhsqhdq[/link], http://okclodscutyb.com/

0
JuysSsLUgIH

JuysSsLUgIH / Duminică, 22 Ianuarie 2012 08:15

sutPILtbCoxMKgrMY

Slam dunkin like Shaquille O'Neal, if he wrote inofmrative articles.

0
anonim

anonim / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 15:56

economisti da, ECONOMIE ba!

ce pot sa spun eu care am absolvit in conditii destul de severe la Politehnica Iasi, cu medie destul de mare, fata de cei ce au iesit mari specialisti in economie? suntem cam in aceeasi oala si totusi extrem de diferiti!in unele cazuri(din pacate foarte multe :( )facultatea s-a facut si se face doar de fita. Insa, in orice caz, in Romania ultimilor ani nu mai conteaza NIMIC, doar BANII pe care ii dai sa te angajezi!si nici decum studiile! in ziua de azi toti fac facultate platita de ei! ce rost ar avea un profesor sa pice studentii care-l intretin! HALAL, abia astept sa plec!

1
vlad44

vlad44 / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 13:50

invatamint de kko

Materii invatate care sint rupte de ce se cere pe piata muncii+90% din profesori de proasta calitate+prejudecatile parintilor cum ca "ai carte ai parte"+copii interesati mai mult de counter strike si filme xxx decit de carte=rezultate BAC 2011.Nici generatia mea nu eram mai breji am 41 de ani dar daca m-ar teleporta cineva in Franta,Anglia n-as muri de foame (poate as trai mai bine ca aici) :)))

2
Ochila

Ochila / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 13:40

eu nu ma mir

Eu nu ma mir ca sunt multi juristi si economisti. Acestia lucreaza in tandem: primii elaboreaza si promoveaza legi neclare si interpretabile. Cei din cea de a doua categorie fac norme de aplicare incalcite, stufoase si de multe ori gresite, astfel incat "organele de control" sa poata castiga o paine oriunde si orcand. In acest mod, ambele categorii incearca sa-si dovedeasca utilitatea si chiar necesitatea. Mai mult, au si pretentii salariale mari pentru ca (spun ei) in orice firma ei duc greul...

1
Diana

Diana / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 13:26

cercetare? unde?nume....

Stimata dna/dra Alina ("informatiile articolului sunt false!"), va scriu in calitate de persoana implicata in actul educational universitar, din dorinta de a afla (daca se poate) cateva exemple de universitati/specializari care au organizat studii/cercetari cu privire la angajabilitatea pe domeniul respectiv.
Din amplele cercetari pe care recent le-am realizat cu privire la educatia in domeniul turismului (pre-universitar, universitar si post-universitar) imi permit sa va cer cateva recomandari. Nu cunosc pana in prezent nicio universitate care sa fi organizat un astfel de studiu.
In ceea ce priveste statul, subscriu celor scrise in articolul de mai sus. Vin si cu un scurt exemplu: judetul Bacau ofera 600 locuri in clase de turism/alim.publica (liceal); iar numarul total al angajatilor in acest sector la nivel judetean este de: 2300 persoane. Concluzionam deci ca in fiecare an, judetul Bacau poate inlocui/absorbi 30% mai multa forta de munca in turism (doar de nivel slab calificat).
Cam asta e starea de fapt.....si articolul descrie f corect realitatea din teren DIN PACATE.

1
BULA

BULA / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 12:31

A fost o diversiune

Dupa 'revolutie" s-a pus in aplicare planul (venit de la atapanii din Vest) de distrugere a industriei nationale si de transformare a Romaniei intr-o colonie subdezvoltata. Ca urmare, nu s-au mai facut angajari in productie (muncitori) si ca sa fie liniste in tara toti absolventii de liceu s-au bagat (cu furca) la universitati, desi nu erau de calitatea necesara si nu sunt pregatiti corespunzator. Nimeni nu are nevoie de falsii ingineri, avocati, economisti, ...
Au luat teapa romanasii si si-au furat caciulile intre ei.
Acum urmeaza sa se reduca masiv numarul locurilor finantate de la buget, pentru ca ce era de distrus (industria) s-a distrus, si pentru ca nici nu mai sunt bani pentru atatia universitari care dau diplome fara acoperire.

1
Popescu

Popescu / Miercuri, 23 Noiembrie 2011 12:07

Of

Poate ca unii vor sa lucreze in străinătate, iar diploma de aici le e utila, chiar dacă in România piața muncii nu le da multe șanse. Cunosc multe cazuri! De ce îngrădiți dreptul oamenilor la educație? E treaba lor dacă isi vor găsi sau nu loc de munca si care le e orientarea de cariera. Sau vreți sa ne întoarcem la repartiții guvernamentale?

1
Propunere

Propunere / Duminică, 04 Decembrie 2011 00:47

Pro_Punere

Foarte CORECT ! PROPUN un "sistem de taxe REAL" in care: 1.Lucrezi 5 ani in domeniu=>primesti lunar o parte din bani inapoi ! 2."E treaba lor dacă isi vor găsi sau nu loc de munca si care le e orientarea de cariera"=>Nici o problema:Statul nu returneaza TAXA ! ALTFEL, TOTUL E INSELACIUNE ! MERGEM LA CONCERT DE ORGA dar avem sideratia ca 3 TIPI BUCINA CU BUCIUME !

0
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!