Câţi ani şi bani i-au trebuit statului să finalizeze locuinţele începute de Ceauşescu

Autor: Andrada Ghira | Publicat: 08 aug 2010, 14:16

Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 prevede continuarea lucrărilor de construcţie ale locuinţelor începute de Ceauşescu şi lăsate în paragină până la data de 1 ianuarie 1990. Dar, de-abia după patru ani de la intrarea actului normativ în vigoare, autorităţile au alocat fonduri pentru continuarea lucrărilor, iar după mai bine de 20 de ani vor fi finalizate. Money.ro îţi prezintă moştenirea lui Ceauşescu: harta locuinţelor ceauşiste finalizate în capitalism.
2
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE IMOBILIARE

Planurile de producţie ale Combinatului Siderurgic din Călăraşi -au sfârşit odată cu revoluţia. Muncitorii care trebuiau să se înghesuie în „cutiile de chibrituri” din oraş au plecat care pe unde, astfel că din 13.000 de muncitori câți erau pe vremuri, acum au mai rămas vreo 400.

Înainte de 1990, 1.800 de apartamente începute în regimul ceauşist erau în diverse stadii de execuţie în Călăraşi. După 20 de ani, din ce a început Ceauşescu, statul român a reuşit să aloce bani pentru finalizarea a 403 unităţi, în perioada 1998 – 2009, potrivit datelor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), la cererea Money.ro.

83 de milioane de dolari pentru 10.606 apartamente


Oraşul Călăraşi este doar un exemplu. La nivel naţional au fost finalizate 10.606 de locuinţe în perioada 1998 – 2009, pentru acest an este preconizată finalizarea a altor 78 de apartamente, iar pentru anul 2011 alte nouă apartamente vor fi terminate după mai bine de 20 de ani, potrivit datelor MDRT. Câţi bani a dat statul să termine ce a început Ceauşescu? Aproape 83 de milioane de dolari (269.770.490 lei).

Statul a alocat bani pentru fiecare judeţ. Cele mai puține locuinţe au fost finalizate în judeţul Sălaj (35), Sibiu (50), Covasna (53) iar cele mai multe în judeţele Brăila (634), Vrancea (555), Maramureş (475) și în Bucureşti (1.129).




Numărul blocurilor ceauşiste în paragină a fost mult mai mare, Ministerul nu ştie câte


Deşi Money.ro a făcut două solicitări prin care s-au cerut date referitoare la numărul total al locuinţelor inventariate ca fiind în diverse standii de execuţie înainte de 1990, Ministerul Dezvoltării ne-a oferit următoarea precizare: “consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti efectuează inventarierea blocurilor de locuinţe precum şi a lucrărilor tehnico-edilitare aferente acestora, aflate în diferite stadii de execuţie”. În concluzie, Ministerul nu poate furniza aceste informaţii.

„La începutul anului 1990, erau 1.800 de locuinţe în diferite staţii de execuţie. Unele clădiri erau la stadiul de săpături, la altele se lucra la fundaţie. Cu timpul, terenurile unde trebuiau construite blocurile pentru muncitori au fost retrocedate şi au fost ridicate alte clădiri. Câteva sunt abandonate pur şi simplu”, a declarat pentru Money.ro, Adrian Lascăr, arhitectul şef al judeţului Călăraşi.

La nivel naţional, anul acesta au fost incluse patru obiective în cadrul programului care au primit finanţare în valoare totală de 8 milioane de lei (1,9 mil. euro), din care s-au decontat deja 3,2 milioane lei (peste 770.000 de euro): un imobil din municipiul Călăraşi (jud. Călăraşi), două imobile din oraşul Mihăileşti (jud. Giurgiu) şi unul din Bragadiru (Ilfov). Din cele 78 de apartamente care urmează a fi finalizate anul acesta, au fost deja recepţionate 15 unităţi.

„Aceste locuinţe se construiau cu bani de la consiliile locale și ale MLPAT-ului, (n.r. Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriale, actualul MDRT) pentru cei care plăteau. Blocurile ceaușiste erau cât se poate de proaste din cauza structurilor neelastice.Fiind construite din panouri mari, acestea nu au elasticitate în timp. Singura loc calitate era rezistența.

Atunci nu se glumea; se făceau verificări, controale. În plus, suprafeţele construite erau foarte mici. Faptul că nu au fost terminate e bine, pentru că acei oameni care trebuiau să locuiască în ele trebuiau să stea înghesuiţi. Cum era dacă aveam niște cutii de chibrituri în plus?”, ne-a mai povestit Adrian Lascăr.

Cine sunt beneficiarii locuinţelor 

În cazul în care, pentru locuinţele construite potrivit O.G. 19/1994 nu au fost emise repartiţii și nici nu au fost încheiate contracte sau precontracte de vânzare, consiliile locale pot să le repartizeze sau să le vândă tinerilor căsătoriţi cu vârsta de până în 35 de ani, persoanelor calificate în agricultură, învăţământ, sănătate, administraţie publică care aleg să-şi stabilească domiciliul în mediul rural, cei care beneficiază de facilităţi la cumpărarea sau construirea unei locuințe, dar şi altor categorii de persoane stabilite de consiliile locale.

Cei care solicită o locuinţă sunt selecţionaţi de comisii sociale, în ordinea primiri cererilor și în baza unor criterii care ţin seama de situația locativă şi economică a acestora, numai din rândul unor categorii sociale dezavantajate prevăzute de O.G. nr. 19/1994.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

2
COMENTARII
Valeanu Emil

Valeanu Emil / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

Nu este lc de furat

Valentin Ceausescu parca spune ca noi nu vom fi in stare sa zugravim ce a construit batranul. Nu a gresit cu nimica. Dupa ce forurile noastre conducatoare de atunci au ajuns la concluzia ca intretinerea fondului locativ inseamna munca,- pe bani putini si furt de loc - au improprietarit natiunea, au uitat de constructiile incepute si au purces sa sifoneze fondurile si lucrarile noi, Asa se face ca in municipiul Turda, jud Cluj - de exemplu - sunt uitate doua obiestive ale constructiei socialiste : o Casa de Cultura si doua scari P+10E-cu structura si invelitoarea terminata si inchiderile exterioare facute - aproximativ: 7-8.000 mp - obictive atacate in 1985 si care probabil nu se vor termina niciodata. Primariile sau incarcat cu cifre contabile, au facut reevaluari cuminti de cate ori i s-a nazarit guvernului,si au ajuns la cifre astronomice de care nu se pot scapa. Asa se intampla atunci cand consilierii - indiferent de culoarea lor politica - sunt persoane naimite, cu scoala putina spre deloc, si care in loc sa-si foloseasca propriul creier si putinul bun simt ramas al romanului, devin contabilii reformei pe cifre demult uitate si fara valoare. Structurile stau si se degradeaza in continuare si probabil se asteapta ca demolatul lor sa coste mai mult decat finalizarea lor. Sa ne fereasca Dumnezeu de prosti, ca pe cei destepti avem noi grija sa-i exportam la altii. Cu stima ing Valeanu

0
Parler

Parler / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

78

Wow...vor fi finalizate anul acesta 78 de apartamente! 78!!!Va dati seama ce "trusturi" si "imperii"imobiliare...

Mai raman de construit "doar"...149.922 de apartamente pt. cei 150.000 de tineri care necesita o locuinta.Sau de rasturnat aceasta oranduire sociala malefica...

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!