La mai bine de trei ani de la depunerea demisiei la ARDAF, Octavian Mănăstireanu, devenit investitor în energia produsă din vânt cu bani împrumutaţi de la bancă nu se poate lăuda decât cu instalarea unei capacităţi de producţie de sub un megawatt prin compania E Market SRL Cluj-Napoca. Societatea respectivă este controlată de fostul şef al ARDAF – 20%, Rareş Gărduş, un apropiat al omului de afaceri şi politicianului Silviu Prigoană – 20%, şi de către Honorius Prigoană, fiul aceluiaşi om de afaceri – 60%. De administrarea companiei se ocupă însă Mănăstireanu şi Gărduş, Honorius Prigoană fiind mai mult în postura de investitor.

“Am împreună cu partenerii mei, printre care figurează şi un om de afaceri indian, proiecte în zona eoliană de ordinul zecilor de megawaţi… în Ardeal şi Dobrogea. Situaţia financiară globală ne-a afectat destul de mult şi suntem interesaţi de orice fel de parteneriat care ne-ar putea aduce finanţare”, a explicat fostul preşedinte al ARDAF. El a mai spus că investiţiile în zona eoliană se derulează oricum cu mare greutate, din cauza măsurătorilor de vânt şi a efortului financiar pe care îl necesită. “Am investit până acum alături de parteneri sume de ordinul sutelor de milioane de euro. Noi putem duce proiectele până la un moment dat şi apoi avem nevoie de asocieri pentru a le dezvolta mai departe”, a adăugat Octavian Mănăstireanu. El a mai povestit că, şi înainte de a pleca de la ARDAF, îşi dorea să investească în domeniul energiei verzi şi că a studiat foarte mult domeniul înainte de a se implica. “Din 2006 aprofundez acest domeniu. Imediat după ce mi-am dat demisia, am început să mă ocup serios de proiecte pe eolian. În Ardeal, am făcut primul proiect-pilot, ca să vedem cum merge”, a arătat Mănăstireanu.

Acesta a adăugat că a debutat în domeniu, după ce a luat un credit bancar, pentru că nu avea economii pe care să se bazeze. “Este un pariu într-un fel. Mi-am asumat anumite riscuri. Sunt investiţii făcute, în total, cu partenerii, de câteva sute de mii de euro, dar nu s-a mers foarte departe cu ele. Suntem la faza la care achiziţionăm terenuri şi obţinem autorizaţii şi avize”, a mai afirmat dezvoltatorul. El a caracterizat domeniul ca fiind unul complex chiar complicat şi cu foarte multe proceduri de îndeplinit şi cu finanţări de atras deloc neglijabile. Instalarea unui megawatt în eolian costă, în medie, 1,5 milioane de euro, astfel, proiecte de câteva zeci de megawaţi, ca acelea targetate de oamenii de afaceri, pot ajunge la costuri de ordinul zecilor de milioane de euro.

Mănăstireanu este administrator pe lângă E Market şi la companiile MSRO Energy SRL Cluj-Napoca, al cărui unic acţionar este omul de afaceri indian Sudhan Madhu Ghosh, şi EMS Wind Emergy SRL Cluj-Napoca. Această din urmă societate este controlată de E Market SRL – 20% şi MSRO Energy – 80%, figurând ca administrator şi Rareş Gărduş (40 de ani).

Vânzarea, o soluţie viabilă, dar are loc în puţine cazuri

Situaţia actuală de pe piaţa locală de energie pe segmentul investiţiilor în domeniul eolian nu este una tocmai fericită. Sunt mai mulţi dezvoltatori care au achiziţionat sau concesionat terenuri şi care nu mai găsesc fonduri ca să-şi susţină financiar proiectele sau birocraţia le doboară speranţele de a deveni cât mai repede producători de energie din surse regenerabile. Există mai multe cazuri în care au fost scoase la vânzare mai multe proiecte în domeniul eolian, dar doar unele dintre ele s-au concretizat fericit în tranzacţii. “Tendinţa este ca investitorii strategici să cumpere proiecte de la dezvoltatori locali sau să se asocieze cu aceştia într-un parteneriat cel puţin până la momentul în care proiectul devine operaţional”, a explicat Cosmin Stăvaru, partener în cadrul casei de avocatură Bulboacă&Asociaţii. “La rândul lor, dezvoltatorii locali fie vând în faza intermediară de autorizare a proiectului, fie rămân alături de investitor şi fac exitul total mai târziu, după finalizarea fazei de autorizare sau chiar în faza de operare. Proiectele eoliene scoase la vânzare sunt destul de multe şi preţul lor a mai scăzut în ultimul an, unii spun chiar cu 50%, dar, cu toate acestea, cumpărătorii nu se grăbesc să cumpere”, a adăugat Cosmin Stăvaru.

Potrivit acestuia, o altă problemă a dezvoltărilor eoliene este concentrarea prea mare pe zona Dobrogei. “În Dobrogea, este acum o aglomeraţie atât de mare încât au apărut conflicte şi chiar litigii între parcuri eoliene vecine. Autoritatea de reglementare a impus o distanţă minimă obligatorie între capacităţile energetice şi există cazuri în care dezvoltatorii cu proiecte aflate în faze similare de autorizare în aceeaşi localitate au încercat să se blocheze reciproc, invocând încălcarea acestor reglementări. Asemenea conflicte apar inclusiv din cauza accesului dificil la reţeaua de transport şi distribuţie de electricitate”, a mai declarat avocatul Bulboacă&Asociaţii. Numai că dezvoltatorii se orientează în continuare către Dobrogea chiar şi în acest context dificil. “Dobrogea rămâne zona cea mai fierbinte, kilometrul zero pentru orice investitor în eolian, chiar dacă marginal există interes şi pentru zona Moldovei. Orice potenţial investitor în domeniu care ne intră pe uşă ne întreabă de Dobrogea. Este o obsesie, iar acolo lucrurile s-au cam aşezat adică nu prea mai este loc…”, a spus, la rândul său, Miruna Suciu, avocat specializat în energie, partener în cadrul casei de avocatură Muşat&Asociaţii. Potrivit datelor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană – AREE, la ora actuală, estimările arată că până în 2012, în România, ar putea fi cel puţin 1.300 MW instalaţi în centrale eoliene, cea mai mare parte în Dobrogea. În prezent, există aplicaţii pentru peste 20.000 MW pe eolian la nivelul întregii ţări, dar sunt instalaţi efectiv doar puţin peste 14 MW.