Ponta despre mobilizarea tinerilor: „Ce să faci cu tinerii pe care îi iei? Să stea cu Kalaşnikov-ul?”

„Nu există aşa ceva, nu există concentrări, numai în măsura în care s-ar decide vreo stare de mobilizare. Doamne fereşte, nu e vorba de aşa ceva. Ce să faci cu tinerii pe care îi iei? Să stea cu Kalaşnikov-ul? Noi avem un număr important de tineri piloţi care cred că sunt la pregătire şi acum şi care de la anul vor opera avioanele F-16 ale României. Suntem singurii din regiune, nu vorbesc de Polonia, cu care o să avem această capabilitate”, a spus Ponta, la Antena 3.

El a precizat că subiectul apărării este unul asupra căruia colaborează foarte bine cu preşedintele Klaus Iohannis.

„E un subiect asupra căruia şi preşedintele Iohannis şi eu şi preşedinţii Parlamentului, toţi, am avut de fiecare dată aceeaşi poziţie foarte clară (…) am vorbit aceeaşi limbă. Pe acest domeniu colaborăm foarte bine”, a adăugat premierul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed