Ce trebuie să știi pentru a obține un job în Social Media

Pe fondul dezvoltării rețelelor de socializare, marile companii și-au schimbat strategia de marketing. Astfel, s-a renunțat la canalele de publicitate clasice, iar acum promovarea se face, în cele mai multe cazuri, pe internet. Facebook, Twitter, Reddit, Linkedin și Youtube sunt principalele surse de informare. Tocmai de aceea, oferta de joburi din acest domeniu a crescut în ultima perioadă. De exemplu, specialiștii în Facebook sau, conform denumirii generice “specialiști în click-uri” sunt ademeniți de marile companii cu salarii peste media pieței. În România, o astfel de persoană care se află la începutul carierei în Social Media poate avea un salariu de 500 de euro. Ritmul creșterii salariale din acest domeniu este unul alert iar, în scurt timp, beneficiile financiare se pot dubla.

 

 

Deși majoritatea persoanelor au cont pe Facebook, marile companii se plâng că pe piață există prea puțini oameni specializați în rețelele de socializare.

 

 

Ce trebuie să facă un specialist în rețelele de socializare

 

 

O persoană care a obținut un astfel de loc de muncă trebuie să știe că principalul său obiectiv este de a aduce cât mai multe like-uri companiei, dar și produselor promovate de către aceasta. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de creare de “content” care să atragă clienții. Acesta poate fi sub diferite forme.Vorbim în acest caz despre poze din cadrul companiei, despre descrierile cât mai detaliate și mai exacte despre produse, dar și despre elemente grafice atrăgătoare. De asemenea, un om de Social Media trebuie să aibă un permanent dialog cu clienții și potențialii clienți pe rețelele de socializare.

 

 

Cum trebuie să fie candidatul ideal din punct de vedere al angajatorului

 

 

Atunci când caută un om de social media, angajatorii au deja stabilit profilul profesional și psihologic al acestuia. În primul rând, un om de social media care se află chiar și la început de carieră trebuie să știe să scrie. De asemenea, acesta trebuie să adapteze conținutul în funcție de profilul și publicul companiei și produsului promovat.

 

 

Candidatul ideal trebuie să aibă capacitatea de a face un mix între creativitate și analiza cifrelor. Acesta trebuie să întocmească rapoarte și statistici pentru a face o analiză cât mai exactă a cifrelor obținute. Această analiză ajută la îmbunătățirea viitoarelor campanii.

 

 

Persoana care aplică pentru un job de social media trebuie să înțeleagă foarte bine rețelele de socializare: Facebook, Twitter, Google +, Instagram și celelalte platforme la modă. De asemenea, angajatorii vor ca cei care candidează pentru un astfel de loc de muncă să aibă cunoștințe de bază de photoshop pentru a crea bannere de promovare.

 

 

Un om de social media trebuie să fie conectat și să urmărească modificările algoritmilor rețelelor de socializare. Se știe că Social Media este un mediu dinamic care se updatează frecvent. O altă calitate pe care trebuie să o aibă angajatul este aceea de a înțelege perfect nevoile consumatorului. Important este ca în momentul interviului, candidatul trebuie să cunoască publicul țintă al companiei respective. Acest lucru va ajuta la o mai bună înțelegere a mesajelor ce vor trebuie promovate pe rețelele de socializare. După angajare, se recomandă să se studieze în detaliu comportamentul publicului țintă atât cu ajutorul statisticilor, cât și al practicii. Cele mai căutate locuri de muncă în domeniul Social Media sunt: Social Media Manager, Social Media Specialist, Online Manager, Head of Digital, Content Manager, Community Manager, Online PR Consultant, Web Copywriter, Social Media Director și Social Media Analyst.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed