Cea mai absurdă taxă? Taxa pe tras clopotul la înmormântare

0

Unele dintre taxele a cărui preţ s-a decis să fie egal cu cel din 2016 este şi una dintre cele mai absurde şi ciudate taxe auzite până acum la nivelul ţării, taxa pe tras clopotul la înmormântare în cimitirul de pe strada Amaţului, scrie adevarul.ro.

 

Pentru ca la o înmormântare cineva să aibă parte de sunetul clopotelor, se va plăti 21 de lei. De asemenea, la o înmormântare,cei care doresc asistenţă tehnică, alta decât săpatul gropii, trebuie să scoată din buzunar suma de 208 lei.

 

Pentru asistenţă la montarea pietrei funerare se plăteşte 31 de lei iar pentru întreţinerea cimitirului pe un an de zile taxa este de 33 de lei. De asemenea se plăteşte chiar şi pentru ridicarea capacului.

 

Dacă este vorba de o criptă de două persoane, dacă acestea sunt suprapuse, atunci taxa este de doar 115 lei, dar dacă este vorba de o criptă cu două persoane alăturate şi capacul este mai mare, taxe creşte şi ea, la 213 lei.

 

Este bine de ştiut că cei de la ADP, conform tabelului cu taxe publicat de primărie, prestează activităţi de realizare cripte, astfel încât sătmărenii pot apela la serviciile acestora în caz de nevoie şi la al firmelor private.