Cea mai mare investiţie publică din România este căpuşată

Printre firmele norocoase sunt societăți deținute sau „apropiate” de: Ionuț Săvoiu (deputat PSD), Marian- Jean Marinescu (europarlamentar PNL) și Claudiu Țaga (fost deputat PNL).

147 de localități, în 2015

În aprilie, fostul ministrul de la Dezvoltare, actual șef al PSD, Liviu Dragnea, lansa oficial Programul Național de Cadastru și Carte Funciară sau „Marea Cadastrare a României”. Concret, până în 2023, toate proprietățile din România vor fi cadastrate în baza unor finanțări europene, dar și de stat, conform Hotărârii de Guvern nr. 294/2015.

„În acest an vizăm demararea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților în 147 de localități împărțite în patru loturi”, a explicat Dragnea.

Cuantumul celor zece contracte oferite anul acesta este de 128 de milioane de lei din cele 1,3 de miliarde de euro ale întregului program. Valoarea mică a contractelor este explicabilă prin faptul că în 2015 nu se cadastrează niciun mare municipiu, ci doar comune. „În prezent, procedura de atribuire se află în perioada de evaluare a ofertelor depuse”, ni s-a transmis de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

 

mai multe, pe evz

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed