Ceaușescu, reperul lui Isărescu. În anii `80, viitorul guvernator al BNR cita copios din indicațiile dictatorului

Mugur Isărescu și-a construit, după Revoluție, o reputație de specialist în economie și finanțe, statut pe care – a descoperit în exclusivitate „România liberă„ – și l-a conservat din anii cei mai întunecați ai comunismului. Acest aspect nu este neaparăt în favoarea actualului guvernator, știut fiind că, în anii ’80, trebuia să ai un anumit pedigree pentru a avea dreptul să te exprimi în chestiuni delicate precum ordinea economică, capitalismul contemporan, diverse problematici ideologice, scrie romanialibera.ro.

Tovarășu’ are valoare

 

Pe când era angajat la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti, Mugur Isărescu a participat la o dezbatere de idei care a fost tipărită sub forma unei cărți. Lucrarea a fost publicată sub titlul „10 teme actuale în dezbaterea specialiștilor români“ și a apărut în anul 1984 la Editura Politică. Cartea are 300 de pagini și costa 15,50 de lei. Lucrarea a găzduit opiniile cele mai avizate la acea vreme pe un număr de zece teme economice (grupate în tot atâtea capitole).

 

Mugur Isărescu intervine în dezbaterea scrisă la capitolul al X-lea, intitulat: „Criza economică mondială și căile depășirii ei“. Din cele scrise de actualul guvernator se desprind două lucruri. Primul este faptul că specialistul Institutului de Economie Mondială a studiat temeinic lungile cuvântări (mincinoase) ale lui Nicolae Ceaușescu ținute la una dintre reuniunile Partidului Comunist Român. Una dintre acestea este caracterizată de Isărescu ca fiind „un document internațional excepțional de valoros“. În al doilea rând, economistul face afirmații care sunt incompatibile cu funcția de guvernator al BNR pe care o ocupă acum în România democrată.

 

Să ajutăm săracii…din comunism

 

„Concepția tovarășului Nicolae Ceaușescu cu privire la noua ordine economică mondială a fost îmbogățită mereu cu teze noi, originale, izvorâte din înseși realitățile vieții internaționale. Astfel, în Raportul la Conferința Națională a Partidului (Comunist Român – n.r.) din decembrie 1982, tovarășul Nicolae Ceaușescu, referindu-se la evoluția din ultima vreme din economia mondială, subliniază necesitatea adoptării unor măsuri ferme pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare și crearea condițiilor progresului lor economico-social, prin realizarea unor înțelegeri corespunzătoare între țările bogate și cele sărace. În acest sens, Raportul (Conferinței Naționale a PCR – n.red.) evidențiază imperativul abordării într-un spirit nou a problemei creditelor către țărilor în curs de dezvoltare, apreciindu-se că trebuie să se aibă în vedere anularea completă a datoriei țărilor sărace, o reducere generală a acestora pentru statele mai puțin dezvoltate, o limitare a dobânzilor și acordarea în continuare de sprijin țărilor sărace în dezvoltarea lor economico-socială“, scria guvernatorul BNR.

 

Această înțelegere și bunăvoința propovăduite de specialistul Mugur Isărescu față de cei oropsiți (desigur, urmând directivele lui Nicolae Ceaușescu trasate cu ocazia Conferinței PCR) s-au regăsit, ulterior, tot mai rar în discursul guvernatorului BNR. Spre exemplu, Isărescu a apreciat corectă decizia Curții Constituționale care a blocat proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni. Inițiativa ar fi ajutat persoanele aflate în imposibilitatea returnării creditelor. În februarie 2017, Isărescu acuza, cinic, că „unii dintre cei care au luat credite în franci elvețieni sunt angajaţi la multinaţionale şi plătiţi în franci elveţieni“.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed