Cei şase oameni care au 5 miliarde de euro în administrare: Veniţi la noi cu banii de pensie!

 

Cei mai mari şase adminis­tra­tori de fonduri mu­tua­le din România, care gestionează active de 5 mld. euro, adică 97% din piaţă, încearcă să intensifice creş­terea investiţiilor în fonduri cu acţiuni la BVB în condiţiile în care randamentele pot fi chiar şi de patru ori mai mari decât depozitele la bănci, iar pe termen lung să promoveze aceste instrumente de investiţie ca fiind şi variantă de economisire pentru pensie, scrie ZF.RO.

 

„Trebuie să gândim pe termen lung. O sumă de 500 de lei investiţi un an înseamnă un câştig de 28 de lei. Pe ter­men pe lung, pe 30 de ani, sunt 86.000 de lei“, a spus Mihai Purcărea, direc­torul general al BRD Asset Management, ieri la un eveniment organizat la sediul BVB.

 

Fondurile locale din România (atât SIF-urile plus FP) au o pondere de 5,5% din economie comparativ cu 124% cât este media europeană, chiar dacă scăderea dobânzilor la depozite a ajutat în ultimii ani industria fondurilor de investiţii. Depozitele bancare au 20% din PIB, în timp ce activele celor 37 de instituţii de credit au jumătate din economia de 750 mld. lei a României.

 

„Orizontul de timp este foarte im­por­tant. Avem nevoie de orizont de timp, în general investitorii au ori­zon­turi de timp suficient de lungi chiar dacă nu realizează asta, dacă vorbim de banii de pensie, de obiective pe termen lung“, spune Răzvan Szilagyi, director gene­ral la Raiffeisen Asset Management.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed