CEO Cosmote: Online-ul nu face diferenţa în business-ul telecom

Autor: Emilian Nedelcu | Publicat: 06 dec 2009, 22:57

Nu are cont de Twitter, pentru că preferă telefonul şi se consideră un tip de generaţie mai veche. Îl cheamă Stefanos Theocharopoulos şi este directorul executiv al Cosmote România, preşedinte şi director executiv al Telemobil (Zapp) şi director general al Germanos Telecom România.

De la înăţimea acestor funcţii, oficialul nu vede online-ul care pe un element decisiv în business-ul telecom, ci ca pe un trend necesar, spre care se îndreaptă orice companie.
2
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE INTERNET

"Toţi se mişcă înspre serviciile online. Este ceva care completează aria serviciilor pe care le poţi oferi. Este o zonă de care suntem foarte interesaţi. Nu face diferenţa, dar este un add-on pentru completarea nevoilor clienţilor”, a declarat CEO-ul Cosmote România într-un interviu acordat MONEY.ro.

Prioritatea principală a Cosmote România pe termen scurt şi mediu este integrarea companiei Zapp şi lansarea de noi servicii şi produse, în prima jumătate a anului 2010, potrivit lui Theocharopoulos.

Cosmote Group a semnat pe 30 iunie acordul de achiziţie al Telemobil, compania care deţine operatorul Zapp, valoarea totală a tranzacţiei fiind de aproximativ 207 milioane de euro. Astfel, suma pentru achiziţia acţiunilor Zapp este estimată la aproximativ 61 milioane euro, iar Cosmote va prelua, în urma tranzacţiei, datoriile şi obligaţiile Zapp, estimate la aproximativ 146 milioane de euro, dintre care majoritatea vizează extinderea reţelelor 3G şi CDMA.

Prin achiziţia Telemobil, Cosmote România va putea lansa servicii de date de ultimă generaţie în România, la nivel apropiat de cel pe care îl oferă operatorii care domină piaţa locală, Orange şi Vodafone.

„Avem planuri pentru construirea de servicii online. Avem anumite planuri pe care le vom dezvălui foarte curând. Vom lansa un fel de portal, care va oferi tot felul de servicii online”, spune Theocharopoulos.

Potrivit oficialului Cosmote, lansarea acestui portal ar putea avea loc anul viitor.

„Este o zonă în care vom intra, ca parte din serviciile cu valoare adăugată pe care le vom oferi şi ca parte din portofoliu de servicii pe care le vom lansa anul viitor”, a spus şeful Cosmote România.

Vom începe să câştigăm cotă şi pe piaţa de mobile broadband.


Cosmote a intrat pe piaţa de telefonie mobilă în anul 2005, prin achiziţia Cosmorom. Cosmote România a raportat în primele nouă luni ale anului venituri de 310,4 milioane euro, în creştere cu 52,6% faţă de perioada similară a anului 2008.

Baza de clienţi a operatorului a crescut cu 25,8% comparativ cu anul trecut, până la 6,6 milioane în primele nouă luni ale anului, din care 20% sunt abonaţi.

Cosmote, jucător ce a ajuns la o cotă de piaţă de 23% ca număr de utilizatori, a anunţat un venit mediu pe utilizator relativ constant în primele nouă luni ale anului, de 5,1 euro, echivalentul a 61,2 euro pe an.

Potrivit Business Standard, operatorul avea o proporţie de utilizatori ai serviciilor prepaid care atingea 80% din totalul clienţilor la sfârşitul primului semestru, iar nivelul ARPU era de 5,2 euro lunar, indicator care, extrapolat la nivelul întregului an, arată venituri de 62,4 euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

2
COMENTARII
G

G / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

hanlain

Se poate observa cu usurinta "interesul" pentru web pe cosmote.ro.

0
hwk

hwk / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

Gogosi

Inseamna ca nu aveti viziune! Traiti acum 10 ani in urma sau probabil ca din studiul de piata efectuat aspura clientilor COSMOTE reiese acest lucru. Sectorul web are un potential imens in viitor.

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

OPINIILE STANDARD.RO

/ Joi, 01 Ianuarie 1970 02:00

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!