Administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi le-a spus organizaţiilor sindicale din unitate că nu poate creşte salariile în 2012 şi le-a propus păstrarea actualelor condiţii de salarizare, invocând pierderile companiei şi instabilitatea pieţei oţelului, transmite corespondentul NewsIn.
Această ofertă a fost prima pe care patronatul a avansat-o de la startul negocierilor salariale, din 17 noiembrie. Liderii sindicali s-au declarat şocaţi. "Patronatul a oferit zero creştere salarială pentru 2012 şi a propus păstrarea drepturilor salariale în vigoare. Toată lumea e în şoc", a declarat liderul Federaţiei Solidaritatea Virgil Săhleanu a Metalurgiştilor din România, Gheorghe Tiber.
Sindicaliştii resping în unanimitate oferta administraţiei companiei, despre care spun că este de neacceptat. "Respingem această ofertă. Noi considerăm că cererile noastre sunt mai mult decât decente", a afirmat purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, Vasile Crişan.
Împreună cu Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, FSS Metarom a solicitat, între altele, majorarea salariilor din combinat cu 12% şi acordarea unui bonus de 5%, în timp ce Solidaritatea Virgil Săhleanu a cerut mărirea fondului de salarii cu 15% şi împărţirea sumei suplimentare, în mod egal, la cei peste 8.000 de salariaţi, astfel încât fiecare să primească în jur de 300 de lei.
Faţă de aceste revendicări, oferta patronatului pare o glumă, au apreciat liderii sindicali. "Cunoaştem situaţia combinatului, dar considerăm că cererile noastre sunt de bun-simţ. Ştim că e greu, dar trebuie să ne gândim şi la salariaţi, care aşteaptă o creştere de câteva procente. De aceea, noi nu ne vom modifica cererile până când patronatul nu ne va face o ofertă serioasă, pentru că aceasta este o glumă", a declarat Ilinca Diaconu, de la Solidaritatea Metal.
Toate cele trei federaţii participante la negocieri îşi vor consulta zilele acestea membrii de sindicat, cărora le vor cere un nou mandat. Noi negocieri cu patronatul vor avea loc săptămâna viitoare, în zilele de 19, 20, 21 şi 22 decembrie.
Conducerea ArcelorMittal Galaţi nu a comentat cele discutate deja cu liderii sindicali. Totuşi, la întâlnirile informale care au precedat şedinţele de negociere, patronatul le-a spus organizaţiilor sindicale că siderurgicul gălăţean se pregăteşte să încheie al treilea an consecutiv pe pierderi şi că perspectivele din piaţă pentru primul trimestru al anului viitor sunt sumbre. De altfel, compania şi-a luat deja câteva măsuri de siguranţă. Furnalul 3, care are o capacitate anuală de producţie de un milion de tone de fontă, a fost oprit temporar zilele trecute, combinatul operând acum doar cu Furnalul 5, care are o capacitate de producţie de două ori mai mare.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, având operaţiuni în peste 60 de ţări. În România, Grupul controlează combinatele de la Galaţi şi Hunedoara, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi