Confesiunea unui antreprenor: cum am pierdut tot ce aveam de valoare în doar 10 luni

Tânărul a început afacerea acum 2-3 ani când avea 22 de ani, iar economiile sale de 50.000 de dolari proveneau din diferite contracte de marketing online, scrie Business Magazin.

 

Cele mai mari greşeli semnalate de el şi învăţămintele trase:

 

1. Nu-ţi propune să construieşti o companie uriaşă precum Facebook sau Instagram

 

Cu cei 50.000 de dolari tânărul nu voia să construiască orice companie de tehnologie, ci una uriaşă, cu impact, precum Facebook, Instagram sau Airbnb. „Voiam să lucrez la ceva epic, cu milioane de utilizatori, o companie de top”.

 

„Am învăţat că nu trebuie să alergi după „the next big thing”, ci să creşti compania treptat, fără să-ţi propui un obiectiv atât de ambiţios”.

 

2. Alegerea partenerului

 

Tânărul şi-a ales drept co-fondator colegul de cameră deoarece era un tip grozav, deşi nu avea experienţă în marketing, dezvoltare software sau design şi nici nu investea niciun ban, ci „era dornic să ajute”.

 

După şase luni, timp în care compania nu începuse să meargă, prietenului lui s-a plictisit şi nu mai voia să muncească la startup. „Astfel mi-am pierdut co-fondatorul, dar şi un prieten. Dacă cauţi un partener de afaceri asigură-te că îl alegi pentru motivele corecte”.

 

3. Începe

 

„După ce am avut ideea am petrecut vreo 2 săptămâni alegând un nume, site, apoi alte 2 săptămâni pentru a face un logo şi pentru a înfiinţa compania”, mărturiseşte tânărul care adaugă că înainte de toate acestea este importantă alegerea echipei, clarificarea obiectivului.

 

4. Stabileşte exact ce faci, ce construieşti

 

„Pentru foarte mult timp m-am chinuit să le explic oamenilor în 1-2 propoziţii exact ceea ce face startup-ul”, spun el. „Dacă nu poţi descrie afacerea într-un mod simplu unui necunoscător atunci nu ai o idee clară despre ceea ce faci şi asta e o problemă mare”.

 

5. Pentru cine faci ceea ce faci?

 

Trebuie neapărat să ştii exact care este publicul ţintă şi cum să ajungi la el. „Publicul meu erau companiile, dar doar după opt luni mi-am dat seama cât de greu îmi era să ajung la el. Nu am luat în calcul cum să ajung la clienţi şi timpul/costurile pentru a ajunge la ei”, spune el/

 

Aşadar trebuie să ştii exact cui i se adresează produsul, serviciul afacerii, după care poţi seta aşteptările, planurile şi bugetul.

 

6. Vorbeşte cu clienţii, adună feedback, caută validare

 

Clientul ideal trebuie să-ţi spună ce-i place la produs, ce nu-i place, ce ar trebui schimbat etc. „Am vorbit cu clientul ideal după ce începusem afacere de 8-9 luni şi cheltuisem deja majoritatea economiile pe dezvoltarea software-ului şi asta era o problemă”.

 

7. Păstreză costurile mici

 

„Plăteam echipa de dezvoltatori cu ora. Acum îmi dau seama cât de nebunesc este acest lucru! Stabileşte un salariu lunar şi stabileşte obiective concrete”. De asmenea, tânărul recomandă căutarea unui partener familiar cu tehnologia, eventual dezvoltator software care să lucreze la startup pentru un anumit procent din companie.

 

8. Finanţare

 

Nu conta pe finanţare pentru a aduce primii utilizatori. „Am trecut prin iad pentru a putea găsi finanţare care să aducă utilizatori pentru a demara proiectul”. Lecţia este că dacă nu ai fonduri disponibile sau o echipă pentru a demara proiectul atunci nu începe afacerea.

 

„Mi-am pierdut toate economiile în 10 luni, mi-am vândut maşina, setul de crose de golf, mi-am pierdut prietenul şi nici cu sănătatea nu stăteam prea bine”, mărturiseşte el.

 

A renunţat la afacere şi a portni un alt startup SaaS (Software as a service) cu câţiva prieteni şi au investit mai puţin de 1000 de dolari. „În trei luni deja trăiam din vânzări, iar afacerea a fost achiziţionată la şase luni după asta”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed