George Copos vrea să devină un puternic furnizor de componente auto pentru cei doi mari producători prezenţi în România: Ford şi Renault. Omul de afaceri a declarat pentru The Money Channel că în următorii patru ani va dezvolta această nişă la fabrica de motoare electrice Ana Imep. Copos estimează, anul acesta, afaceri de 30 de milioane de euro pentru această societate, cu un milion peste nivelul din 2009.
Fabrica de motoare electrice, care generează o treime din afacerile Ana Holding, a încheiat 2009 cu o cifră de afaceri de 29 de milioane de euro şi şi-a bugetat pentru 2010 o creştere de cel mult 5%. George Copos, proprietarul grupului, susţine că rezultatul bun este efectul restructurării pe care a început-o în ultimul trimestru din 2008. Chiar dacă aceasta a însemnat înjumătăţirea personalului într-un singur an.
"Eu îmi doresc foarte mult să creştem în 2010 cifra de afaceri şi producţia fizică la Ana Imep. Dacă o vom creşte cu 5% va fi un lucru extraordinar, pentru că este extrem de greu să te baţi cu chinezii. O competiţie atît de dură încît efectiv ai şanse să nu rămîi în piaţă", a spus Copos.
Fabrica de la Piteşti exportă mai bine de 90% din motoare către producători de electrocasnice din Turcia, Marea Britanie, Rusia, Italia sau Franţa. Copos spune că Ana Imep va încerca anul acesta să-şi consolideze prezenţa pe piaţa turcă şi, în special, în Rusia, unde se dezvoltă noi fabrici. În următorii patru ani însă, omul de afaceri anunţă că fabrica de motoare de la Piteşti îşi va dezvolta o nouă nişă: cea a producţiei pentru industria de componente auto. Ana Imep lucrează şi acum pentru o fabrică de autoturisme din Cehia, însă ponderea în veniturile totale este nesemnificativă.
"Avînd în vedere că în România avem doi fabricile Ford şi Renault, care vor merge foarte bine şi în viitor, vom intra şi pe piaţa componentelor auto. va fi o nouă nişă de piaţă, extrem de importantă", a mai spus Copos.
În următorii patru ani, omul de afaceri crede că această nouă nişă va genera venituri de circa 15 milioane de euro, adică echivalentul a 50% din cifra de afaceri prognozată în 2010 de fabrica de motoare de la Piteşti.
Urmareste pe
Money WebTV toate stirile video si emisiunile
The Money Channel
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi