“In 2007, am inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 10,5 milioane de euro, in crestere fata de anul precedent, cand businessul a scazut la sapte milioane de euro. Pentru anul viitor, estimam sa crestem cu 25% fata de 2007”, a declarat pentru Business Standard Marius Tulea, director general al Crescendo.
Potrivit acestuia, 2008 va fi un an de stabilizare pentru businessurile din zona IT.
“Anul care tocmai a trecut a fost unul destul de turbulent, in care multi jucatori s-au aruncat in piata fara o strategie clara. In 2008, multi isi vor da seama ca businessul se face pe termen lung. Clientii nu sunt aici pentru un an, doi, ci sunt aici ca sa se dezvolte. Cred ca acesta va fi un an de stabilizare a pietei”, a comentat Tulea. Potrivit acestuia, investitiile pe care compania le are in vedere in 2008 vor fi indreptate catre resursele umane ale firmei. “Marja noastra de profit va fi influentata de investitiile pe care le vom face in dezvoltarea echipei”, a precizat directorul general al Crescendo.
Printre clientii companiei se numara Tuborg, Zentiva, ABN Amro Bank, Ericsson, Orange, Vodafone.





