Crestere sustinuta pe BVB la inceputul saptamanii

0

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, luni, cu 1,15%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.010,78 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut și el cu 1,15%, până la 7.656,00 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 1,29%, ajungând la valoarea de 30.058,90 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Petrolexportimport SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 8,44%. Pe poziția a doua se află Erste Group Bank AG, cu un avans de 3,46% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Voestalpine VAE Apcarom SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 2,75%. Totodată, titlurile Conted SA Dorohoi s-au apreciat cu 2,72%, iar cele ale SIF Oltenia SA cu 2,72%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Electroputere SA: -8,64%. Un declin de 6,36%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Electrocontact SA, în timp ce titlurile Amonil SA au suferit o depreciere de 6,06%. Acțiunile UAMT SA au scăzut cu 5,26%, iar cele ale Prefab SA București au pierdut 4,43% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, luni, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 14,19 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 12,04 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost cea a Romgaz SA: 13,6 milioane lei.