Creşterea economică din zona euro a încetinit în al patrulea trimestru, potrivit estimărilor

Sursa: Tmctv.ro | Publicat: 04 mar 2008, 13:47

Creşterea economică trimestrială din zona euro s-a redus aproape la jumătate în ultimele trei luni din 2007, în contextul în care consumul familiilor şi al guvernului s-a diminuat, iar energia a determinat în ianuarie o creştere a preţurilor producătorilor, arată statisticile, potrivit NewsIn.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE NEWS


Biroul de statistică al Uniunii Europene a confirmat estimarea anterioară că produsul intern brut (PIB) al celor 13 ţări din zona euro a crescut cu 0,4% în octombrie-decembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în rând cu estimările din piaţă.

PIB-ul a crescut cu 2,2% anual, cu puţin sub estimarea de 2,3% făcută de Eurostat.

Consumul a scăzut cu 0,1% în al patrulea trimestru, faţă de al treilea trimestru, fără a contribui la creşterea economică în toată această perioadă.

Investiţiile au contribuit cu 0,2 puncte procentuale la rezultatul de ansamblu, în timp ce o schimbare a inventariilor l-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale.

Eurostat a mai menţionat că inflaţia produselor de consum a atins în ianuarie un nivel lunar de 0,8% şi s-a adâncit la 4,9% anual.

Preţurile producătorilor sunt un indicator al viitoarei inflaţii de consum, pentru că, în cazul în care scumpirile la producător nu sunt amortizate de intermediari sau de vânzătorii de retail, acestea sunt suportate de consumatori.

Creşterea preţurilor la producători a fost susţinută în ianuarie în principal de energie, care s-a acumpit cu 1,4% faţă de luna precedentă, la un nivel anual de 10,6%.

Banca Centrală Europeană vrea să menţină inflaţia imediat sub nivelul de 2% pe termen mediu, însă scumpirea accelerată a alimentelor şi a energiei au accentuat nivelul acesteia peste ţintă încă din luna septembrie.

Inflaţia preţurilor de consum din zona euro a atins în ianuarie şi februarie un nivel record de 3,2%.

Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

OPINIILE STANDARD.RO

/ Joi, 01 Ianuarie 1970 02:00

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!