Creșteri pe linie la BVB

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, marți, cu 0,46%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.298,33 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut cu 0,46%, până la 8.092,69 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,23%, ajungând la valoarea de 29.647,34 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de marți de pe BVB este Mecanica Ceahlău SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 14,96%. Pe poziția a doua se află Rompetrol Rafinare SA, cu un avans de 7,98% al prețului acțiunilor, fiind urmată de SIF Hoteluri SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 4,96%. Totodată, titlurile Petrolexportimport SA s-au apreciat cu 4,77%, iar cele ale Băncii Comerciale Carpatica SA cu 4,76%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Casa de Bucovina-Club de Munte SA: -6,74%. Un declin de 5,17%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Prefab SA București, în timp ce titlurile Artego SA Târgu Jiu au suferit o depreciere de 4,17%. Acțiunile Alumil Rom Industry SA au scăzut cu 4%, iar cele ale Electroputere SA au pierdut 3,14% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, marți, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 15,86 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 12,61 milioane lei, FP fiind totodată acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed