Cresteri pe linie pe bursa bucuresteana

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, miercuri, cu 0,5%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.064,17 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut și el cu 0,5%, până la 7.714,33 puncte. Iar indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,87%, ajungând la valoarea de 30.398,18 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de miercuri de pe BVB este Casa de Bucovina-Club de Munte, titlurile căreia s-au apreciat cu 6,13%. Pe poziția a doua se află Șantierul Naval Orșova SA, cu un avans de 4,07% al prețului acțiunilor, fiind urmată de SIF Transilvania SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,77%. Totodată, titlurile Prefab SA București s-au apreciat cu 3,32%, iar cele ale Socep SA cu 3%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Dafora SA -3,87%. Un declin de 3,15%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Alumil Rom Industry SA, în timp ce titlurile Electroputere SA au suferit o depreciere de 1,82%. Acțiunile Rompetrol Rafinare SA au scăzut cu 1,69%, iar cele ale Boromir Prod SA Buzău au pierdut 1,69% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, miercuri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 6,87 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 5,8 miloane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost BRD, cu o valoare totală a tranzacțiilor de 10,65 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed