Criza din Grecia întârzie extinderea zonei euro. România va adopta moneda europeană în 2015

Autor: Mediafax | Sursa: Mediafax | Publicat: 24 feb 2010, 18:09

Criza datoriilor din Grecia va întârzia cu cel puţin un an aderarea la zona euro a marilor state emergente, potrivit unui sondaj Reuters în rândul analiştilor, care anticipează că majoritatea acestor ţări, inclusiv România, vor adopta moneda unică în 2015.
1
comentariu

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE INTERN

În cazul României, termenul maxim menţionat de analişti este anul 2020, iar cel minim 2014.

În privinţa intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM-2), 27 de analişti anticipează că va avea loc în 2013, termenul maxim fiind 2016, iar cel minim 2011.

Media estimărilor a 17 analişti arată că intrarea României în ERM-2 se va face la un curs de 3,75 lei pentru un euro, estimarea maximă fiind de 4,5 lei/euro, iar cea minimă de 3 lei/euro.

Majoritatea analiştilor, respectiv 21 dintre aceştia, prognozează că leul se va aprecia în următoarele 12 luni, în timp ce 6 anticipează stagnarea monedei la nivelul actual iar 3 consideră că se va deprecia.

Între criteriile care trebuie respectate pentru adoptarea euro, România, ca şi restul statelor din regiune analizate, va avea cele mai mari probleme în privinţa controlării deficitului bugetar, consideră 31 de analişti, dar şi în cazul controlării inflaţiei (22 de analişti).

Problemele României legate de stabilitatea cursului leului au fost menţionate de 9 analişti, cele referitoare la lipsa voinţei politice de 3 analişti, iar cele privind reducerea datoriei publice de 2 analişti.

În privinţa celorlalte state incluse în sondaj, analiştii anticipează că Polonia, Ungaria, Cehia şi Bulgaria vor adopta euro în 2015, cu un an mai târziu faţă de estimările incluse în sondajul din noiembrie 2009.

Lituania şi Letonia vor intra în zona euro în 2014, iar Estonia în 2011, se mai arată în studiu.

Sondajul realizat în rândul a 44 de analişti arată că, din cauza crizei din Grecia, autorităţile europene vor analiza cu mai multă rigoare pregătirea statelor aspirante de a intra în zona euro, pentru a se asigura că fundamentele economice sunt solide. Ţinta României pentru adoptarea euro este 2015.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

1
COMENTARIU
vadim

vadim / Duminică, 03 Octombrie 2010 15:47

o euforie

Vad ca analistii economici au trecut la clarviziuni si au cam intrat in jobul altor specialisti alde omida.Daca extindeau cu inca 4 unitatai in sus si in jos marja de eroare cu siguranta ca atingeau si adevarul.Bine ca suntem inaintea tuturor celorlalte tari fost comuniste.

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!