Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12,0% în 2010

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12,0% în 2010 faţă de anul precedent, datorită creşterii din industria prelucrătoare, de12,9%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Anul trecut, industria extractivă  a scăzut cu 5,3% faţă de 2009.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria bunurilor de capital (+18,8%), industria bunurilor intermediare (+16,1%), industria energetică (+15,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,4%).

În luna decembrie  2010, faţă de luna decembrie  2009, cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 19,4%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+20,4%) şi în industria extractivă (+1,4%).

Potrivit INS, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+31,1%), industria bunurilor intermediare (+27,3%), industria bunurilor de capital (+25,1%), industria  bunurilor de  folosinţă îndelungată (+11,3%) şi industria  bunurilor de  uz  curent  (+2,0%).

Comparativ cu luna  precedentă, cifra de afaceri din industrie a scăzut în decembrie 2010 pe total industrie cu 4,9%,  datorită  scăderilor  din  industria  prelucrătoare (-5,1%) şi industria  extractivă (-0,2%).

Pe  marile  grupe  industriale,  scăderi ale cifrei  de  afaceri  s-au înregistrat  în sectoarele: industria    bunurilor    intermediare  (-15,3%),  industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-14,8%), industria  bunurilor de capital (-3,6%) şi industria  bunurilor  de uz  curent (-0,3%). Industria energetică  a crescut cu 23,9%.

Comenzile noi din industrie au crescut cu 26,3% în 2010

Comenzile noi din industrie au crescut pe ansamblu cu 26,3% în 2010 faţă de anul precedent, datorită creşterilor înregistrate la toate grupele industriale, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, comenzile din industria  bunurilor intermediare au crescut cu 33,4%, cele din industria bunurilor de capital cu 28,3%, din industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 19,1%, iar cele din industria bunurilor de uz curent cu 2,9%.

În luna decembrie  2010, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, comenzile noi din industrie au crescut pe ansamblu cu 42,3%, datorită creşterilor înregistrate de industria bunurilor intermediare (53,9%), industria bunurilor de capital (43,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (22,8%) şi industria  bunurilor de uz curent (11,9%).

Comparativ cu luna precedentă, comenzile noi din industrie au crescut cu 1,6% în decembrie 2010, datorită creşterii industriei bunurilor de capital (6,7%). Scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor de folosinţă  îndelungată (-24,5%), industria bunurilor de  uz curent (-6,0%) şi industria bunurilor intermediare (-0,6%).