Cum arată trenul care circulă cu 590 de kilometri pe oră

Potrivit Wall Street Journal, trenul de mare viteză a fost testat pe un traseu special construit în prefectura Yamanashi din regiunea centrală a Japoniei. Recordul anterior, de 581 de kilometri pe oră, fusese stabilit în decembrie 2003.

O purtătoare de cuvânt a Central Japan Railway Co a spus că noul record va fi, probabil, depăsit foarte curând, trenul de mare viteză urmând a fi testat din nou marţi, când ar putea atinge 600 de kilometri pe oră.

Potrivit companiei feroviare, testul de viteză a fost efectuat pentru a verifica performanţele vagoanelor, iar la bord s-au aflat 29 de tehnicieni.

Pasagerii nu vor călători niciodată cu viteza record, chiar şi după deschiderea din punct de vedere comercial al liniei de mare viteză, a cărei inaugurare este prevăzută pentru 2027.

Compania a anunţat că planul său este ca trenurile să circule cu viteza maximă de 505 hilometri pe oră.

vezi aici cum arata trenul VIDEO

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed