Cum să pornești o afacere dacă ești sărac lipit

0

 

Persoanele ce aparţin grupurilor margi­na­lizate şi defavorizate vor beneficia de aceste sume din fonduri europene şi naţionale prin intermediul a două linii de finanţare care se vor deschide din 16 mai, în valoare totală de peste 350 de milioane de euro. Scopul acestei componente a Programului Operaţional Capital Uman (POCU) este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate. Acest program de sprijin a fost gândit astfel încât să îi poată ajuta pe cei aflaţi în pragul sărăciei şi care sunt dornici să înceapă o afacere. Cei care nu au spirit antreprenorial vor fi ajutați să se poată angaja în diverse companii, scrie romanialibera.ro.

 

”Credem că o ieșire din sărăcie nu se poate face decât prin acțiuni integrate pentru toate categoriile, de la copii la persoane adulte și vârstnice, și pentru toate nevoile – accesul la educație, la piața muncii, la servicii de sănătate și îmbunătățirea condițiilor de locuit – aceasta este și abordarea Pachetului național antisărăcie lansat de Guvernul României. Ne-am dori să se rezolve mai multe probleme ale comunităților marginalizate, printre care cele referitoare la combaterea discriminării, servicii medicale și sociale, asistența juridică pentru obținerea documentelor – având în vedere că încă există copii fără acte de identitate, ne dorim să rezolvăm această problemă”, a declarat Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, cu ocazia lansării celor două linii de finanţare.

 

Cum obţii banii

 

Drumul către finanţarea neram­bursabilă de până la 25.000 de euro trece prin mai multe etape şi nu este unul tocmai uşor. Astfel, în pro­iectele europene derulate există o componentă destinată sprijinului acordat persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială pentru înfiinţarea de afaceri sub forma unor servicii personalizate. Cei care îndeplinesc condiţiile vor primi, de exemplu, consiliere, consultanţă, ajutor pentru elaborarea planului de afaceri, suport pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale etc. Ulterior, planurile de afaceri vor fi supuse aprobării unei comisii de selecţie, pe baza unor criterii transparente şi nediscriminatorii. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai patronatelor etc.

 

Cei ai căror planuri de afaceri vor fi selectate vor primi fondurile nerambursabile pentru a demara afacerea. Subvenţia este însă acordată doar dacă în cadrul firmei nou-înfiinţate este angajată minimum o persoană, afacerea funcţionează cel puţin un an pe perioada implementării proiectului şi se asigură o perioadă de sustenabilitate de minimum 6 luni.

 

Subvenţii pentru firmele care fac angajări

 

Companiile care vor încadra în muncă sau vor primi în stagii de pregătire sau ucenicie persoane ce aparţin grupurilor defavorizate vor beneficia de anumite facilităţi. Astfel, firma primeşte 1.100 lei/lună/persoană pe perioada derulării contractului de ucenicie şi 1.350 lei/lună/persoană pe toată perioada derulării contractului de stagiu. De asemenea, compania care face angajări obţine 900 de lei timp de 12 luni pentru fiecare persoană încadrată în muncă, dacă dovedeşte că a creat un loc de muncă, pe care a încadrat o persoană din comunitatea marginalizată. Sprijinul financiar astfel obţinut este folosit ca subvenţie a salariului persoanei angajate prin proiect.

 

25.000 de euro reprezintă valoarea maximă a subvenţiei pe care o poate obţine o persoană ce aparţine grupurilor marginalizate şi defavorizate pentru a începe o afacere.