Cum se fură un oraş? Bucureştiul a ajuns un caz unic în lume

0

1. Sorin Oprescu, primarul Capitalei: 25.000 de euro mită şi coducerea unui grup infracţional organizat

 

Sorin Oprescu a condus Capitala timp de 8 ani. În septembrie 2015, a fost arestat preventiv de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Oprescu şi complicii săi sunt trimişi în judecată din noiembrie 2015. Procurorii susţin că Sorin Oprescu primea o cotă parte din şpăgile strânse de persoane din subordinea sa şi percepute pentru diverse contracte acordate din bugetul Primăriei Capitalei, comision care s-ar fi ridicat la 10% din valoarea contractului.

 

Anchetatorii l-au oprit în trafic pe primarul general Sorin Oprescu, găsind asupra sa 5.000 de euro, o parte din banii pe care i-ar fi primit mită, din totalul de 25.000 de euro. De asemenea, la percheziţiile de la vila lui Oprescu din Ciolpani, anchetatorii au găsit doi saci de pânză cu suma totală de 71.000 de lei. Oprescu nu a putut justifica credibil aceşti bani, susţinând că provin din pensia tatălui său, decedat din 2010. Judecătorul a considerat însă că apărarea lui Oprescu nu stă în picioare, pentru că bancnotele conţineau serii recente şi erau numai lei noi, introduşi din 2005.

 

 

De asemenea, la percheziţii, procurorii DNA au mai găsit un aparat de bruiaj în care Oprescu şi-ar fi obligat interlocutorii din curtea vilei sale să îşi pună telefoanele mobile, pentru a nu putea fi interceptate.

 

 

2. Andrei Chiliman, sectorul 1: reţeaua lui Vlad Moisescu, puşculiţa PNL de 8,5 milioane de euro

 

 

Primarul liberal al sectorului 1, actualmente suspendat din funcţie, a condus sectorul vreme de 11 ani, până în iunie 2015, când a fost reţinut şi pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie.

 

 

Andrei Chiliman este urmărit penal de DNA din iunie 2015, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă. Grupul concentrat asupra contractelor publice din Primăria Sectorului 1 era condus de influentul liberal Vlad Moisescu, urmărit penal şi el pentru trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat şi un apropiat al lui Chiliman, conform DNA.

 

 

Procurorii DNA au arătat că începând cu 2004, când Andrei Chiliman a devenit primar, Vlad Moisescu a adunat în jurul său un grup infracţional din care mai făceau parte consiliera lui Chiliman, Ioana Costescu, şi consilierul local Ion Brad. Grupul avea ca scop să obţină comisioane de 10-15% din valoarea contractelor publice date de Primăria Sectorului 1, de la firmele câştigătoare.

 

 

 

mai multe, pe gandul.info