"Nu este vorba de nicio decizie luată. Sunt doar calcule tehnice, cât s-au putea economisi, când s-ar putea încasa. Însă poate fi o parte, totul, sau nimic", citează Reuters o sursă apropiată executivului, care explică şi faptul că în cadrul acestuia există dezbateri puternice cu privire la punctele în care să fie făcute aceste ajustări bugetare.
Oricum, arată EFE la rândul său, noile măsuri nu ar putea fi cunoscute înainte de o nouă reuniune a Ecofin, în 10 iulie, iar altele ar putea fi prezentate abia în cadrul bugetului pentru 2013, când guvernul ar urma să propună şi un plan fiscal pentru 2014, după cum au indicat surse din cadrul Ministerului spaniol al Finanţelor.



