Curentul putea fi și mai scump. Cum de s-a oprit creșterea anormală de preț

El a fost întrebat care au fost argumentele care au stat la baza deciziei ANRE de a scumpi energia cu până la 8% de la 1 iulie, pentru consumatorii casnici.

 

„Situația din ianuarie-februarie anul acesta rămâne inedită pentru noi, pentru reglementator, dar și pentru principalii operatori din piață. Sunt încă efecte ale căror cauze nu sunt în totalitate depistate. Am luat în urmă cu două săptămâni decizia excepțională de a suspenda, timp de un trimestru, licitația pentru energia destinată consumatorului casnic, acea piață pentru serviciul universal, pentru că, pe de o parte nu aveam condițiile tehnice necesare pentru ca licitația să aibă loc și, pe de altă parte, pentru că simțeam evoluții ale prețurilor în piețele de energie și în special în piața zilei următoare (PZU) creșteri anormal de mari”, a explicat Calotă.

 

Oficialul ANRE a arătat că această decizie a fost luată pentru a preveni o creștere puternică a facturii consumatorilor.

 

„Atunci, ca să prevenim un impact puternic în factura consumatorului beneficiar al serviciului universal, am luat această măsură excepțională de a suspenda pentru un trimestru licitația și pentru a pregăti mai bine făcând modificări, adaptări și elemente de securizare din punct de vedere al evoluției prețului pentru consumatorii beneficiari de serviciul universal. Oricum, ceea ce cred că trebuie subliniat este că, la situații excepționale trebuie să luăm decizii excepționale”, a continuat vicepreședintele autorității.

 

El a subliniat că există premise ca, în trimestrul patru, prețurile să scadă.

 

„Licitația pe trimestrul trei și reluarea ei după pregătirea mult mai bine a documentelor și a cadrului de reglementare, până la 10 august, se va face în trimestrul patru, când avem premise de a fi optimiști pentru o scădere a prețurilor și, implicit, o regularizare pe care o vom face pentru trimestrul patru. Deci acum, per total, este o creștere, dar suntem optimiști că ea va fi regularizată la începutul trimestrului patru”, a susținut Calotă.

 

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au declarat pentru AGERPRES reprezentanții instituției.

 

De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%.

 

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis vineri, componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piață liberă (90%) va urca cu 8,53%. Contactați de AGERPRES, reprezentanții instituției au precizat că acest lucru va duce la o scumpire în medie de până la 8%.

 

Pe lângă prețul propriu-zis al energiei, în factura finală mai există și alte costuri, precum tariful de rezervare, contribuția cu certificatele verzi, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, acciza.

 

„În domeniul energiei electrice, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 50/2017 privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță (FUI) clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienților casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la sfârșitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienții casnici. Avizarea tarifelor de tip Componentă piață concurențială (CPC), cu modificări față de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul III, clienților finali casnici și noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienților casnici și este achiziționată de FUI exclusiv din piața concurențială, unde prețul energiei electrice a înregistrat o creștere cu 24% față de trimestrul II. În aceste condiții, deși FUI au propus creșteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităților și tendințelor din piață, ANRE a considerat justificată o creștere medie la nivel național a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se precizează în comunicatul ANRE.

 

Președintele ANRE, Niculae Havrileț, anunța, în luna februarie a acestui an, că prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie.

 

„Prețul la energie electrică se recalculează la fiecare șase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că prețul ori va rămâne la același nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus”, a spus Havrileț în 15 februarie.

 

Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel din primele zile ale anului.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed