Creditarea transfrontalieră a scăzut până la 51% din solicitările externe ale băncile, de la 57% în 2007, susţine FMI în raportul său semi-anual privind stabilitatea financiară mondială. În schimb, creditele în moneda locală acordate prin diviziile din străinătate au rămas practic neschimbate, susţine FMI.
Potrivit Fondului, modelul bancar multinaţional, care înlocuieşte creditele transfrontaliere cu finanţarea domestică oferită de subsidiare finanţate la nivel local, poate face sistemul financiar mai sigur prin protejarea ţărilor de şocurile provocate de retragerile bruşte de capital.
‘Ţările cu o expunere mai mare pe creditarea transfrontalieră au înregistrat o reducere mai semnificativă a creşterii creditului atât în cazul crizelor financiare globale cât şi a celor locale. Creditarea locală oferită de către băncile străine este mai puţin sensibilă la şocurile globale decât creditarea transfrontalieră şi intrările de portofoliu în general. În plus, creditarea oferită de subsidiarele băncilor străine, în special în cazul în care băncile mamă sunt bine capitalizate, poate ajuta la stabilizarea creşterii creditului în cazul unor şocuri externe’ se arată în studiul FMI.
Fondul susţine că înăsprirea reglementărilor şi necesitatea de a-şi curăţa bilanţurile au fost motivele principale pentru care multe instituţii financiare, în special din zona euro, şi-au redus creditarea internaţională. ‘Deşi este exact de oferit o cifră exactă cu privire la cauze, reglementările şi supervizarea mai stricte par să fie responsabile pentru jumătate din modificările din industria bancară’, a declarat directorul diviziei de analiză a stabilităţii financiare globale de la FMI, Gaston Gelos.
FMI subliniază că în condiţiile în care creditarea locală realizată de subsidiare s-a dovedit a fi mai sigură şi mai rezistentă decât creditarea transfrontalieră, politicile care încurajează creditarea locală sunt binevenite. De asemenea, FMI susţine că trebuie încurajate politicile care cresc cooperarea internaţională cu privire la mecanismele de soluţionare destinate limitării riscurilor apărute în cazul prăbuşirii unei bănci internaţionale.