Declinul demografic din România s-a agravat în aprilie

0

În aprilie, s-au născut cu 2.598 mai puţini copii faţă de martie, iar numărul deceselor a scăzut cu 1.642.

Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub un an, înregistrate în luna aprilie 2017, a fost de 108, la fel cu cel consemnat în martie 2017.

Pe de altă parte, în aprilie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 9.737 de căsătorii, cu 4.309 mai multe faţă de martie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.606, cu 85 mai puţine decât în luna martie 2017.

Comparativ cu perioada similară din 2016, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.600, iar numărul persoanelor care au decedat a fost în scădere cu 80 faţă de luna aprilie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2017 (minus 8.376 persoane), cât şi în luna aprilie 2016 (minus 5.856 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 3 mai mic în luna aprilie 2017, faţă de aprilie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în aprilie 2017, cu 4.553 mai mare comparativ cu cel din aprilie 2016. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 9 divorţuri mai puţine în luna aprilie 2017, decât în luna aprilie 2016.