Deficitul de cont curent s-a redus cu 62,3%

0

În perioada ianuarie-noiembrie din 2013, deficitul înregistrat de contul curent al balanţei de plăţi s-a situat la 801 milioane euro.

Totodată, balanţa bunurilor şi-a redus deficitul în primele 11 luni ale anului trecut cu 143 milioane euro, la aproape 4,75 miliarde euro.

Veniturile primare şi-au adâncit deficitul cu 107 milioane euro, la 2,68 miliarde euro, iar excedentul veniturilor secundare s-a ajustat cu 457 milioane euro, la 1,8 miliarde euro.

Investiţiile străine directe în România au totalizat 2,12 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au însumat 2,36 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare negativă de 242 milioane euro, reprezentând rambursări ale finanţărilor.

Datoria externă pe termen lung se situa la 77,51 miliarde euro la finele lunii noiembrie (81,1% din total datorie externă), în scădere cu 1,7% faţă de sfârşitul anului 2013.

Datoria externă pe termen scurt se plasa la 180,28 miliarde euro (18,9% din total datorie externă), în scădere cu 6,1%. În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 2,5 miliarde euro, mai scrie Mediafax.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 37,3% în primele 11 luni ale anului, comparativ cu 42,9% în anul 2013. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,8 luni la 30 noiembrie 2014, comparativ cu 7,3 luni la 31 decembrie 2013.