Denunțătorii își pot recupera banii dați mită

Statul are de recuperat, numai din deciziile definitive pronunţate de judecători în 2014, o sumă suficientă pentru a acoperi salarii pe un an ale tuturor medicilor din România, după cum arăta șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Sunt însă și situaţii în care statul dă înapoi. Se întâmplă atunci când cei cărora li se cere mită fac denunţ. Anul trecut, prin acest sistem, aproape un milion de euro, dar şi două autoturisme de lux, au revenit proprietarilor.

„Instanţele au hotărât restituirea sumelor de bani către cei care au dat mită sau către cumpărătorii de influenţă care s-au autodenunţat şi care au acest beneficiu acordat de lege, alături de clauza de impunitate, în cuantum total de 4.041.103 lei, echivalentul a 909.216 euro. De asemenea, s-a dispus restituirea a două autoturisme”, se arată în bilanțul DNA pe 2014.

Printre cei nevoiţi să returneze mita se numără şi inculpaţi celebri. Fost şef de sindicat, Marius Petcu s-a ales cu şapte ani de închisoare şi a fost obligat să-i dea înapoi omului de afaceri care l-a denunţat aproape 400.000 de euro.

În alt caz, încheiat tot prin condamnare definitivă, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, Silviu Bian, a fost obligat să le returneze foştilor subalterni mita cerută pentru a îi menţine în funcţii – peste 200.000 de euro.

Au fost însă şi cazuri în care s-au încercat metode mai originale de recuperare a mitei. Omul de afaceri Costel Căşuneanu s-a ales cu o condamnare definitivă pentru că i-ar fi dat fostului senator Cătălin Voicu 250.000 de euro pentru a-i asigura câştigarea unui proces. Litigiul a fost pierdut, apoi DNA a intrat pe fir şi, după ani de procese, cei doi au fost condamnaţi. Costel Căşuneanu a apelat la Justiţie pentru a-şi recupera mita de la Cătălin Voicu, însă a pierdut procesul, pentru că n-a demascat infracţiunea înainte ca procurorii să afle de ea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed