Deutsche Bank își cere scuze de la clienți pe o întreagă pagină de ziar

Anul trecut, Deutsche Bank a înregistrat pierderi de peste 1,2 miliarde de euro, în special din cauza unor costuri cu litigiile de peste 2,4 miliarde de euro.

 

„Aceste poveri din trecut nu ne-au costat numai mulți bani, ci și reputație și încredere”, afirmă, în scrisoare, președintele Deutsche Bank, John Cryan, citat de agenția EFE. „De aceea”, continuă acesta, „vreau să profit de oportunitate pentru ca, în numele conducerii Deutsche Bank, să exprim regretul nostru profund pentru ceea ce s-a întâmplat. Vrem să ne cerem iertare”.

 

Deutsche a fost implicate în aproape toate marile scandaluri financiare din ultimii 10 ani, inclusiv tranzacțiile cu titluri de valoafre garantate cu credite “subprime”, sursa crizei financiare izbucnite în 2007.

 

Pe un model patentat de marile bănci de investiții din Statele Unite, unele dintre ele intrate între timp în faliment, Deutsche nu a ezitat să își amăgească clienții cu promisiuni pe care știa că nu le poate onora.

 

Conducerea Deutsche Bank, a subliniat președintele băncii, va face tot ce stă în puterea sa pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed