Dezvăluire: Firea și-a plimbat stilista, prietenele și soțul în Israel

 

Gabriela Firea aduce vești importante din Israel, după întâlnirile cu primarii Tel Aviv-ului și Ierusalimului.” Așa începe un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București (PMB) din 6 noiembrie 2016. Dar comunicatul nu suflă o vorbă despre persoanele care au făcut parte din delegația oficială deplasată în Israel. Și nici despre Florentin Pandele, care „întâmplător” avea drum prin orașul sfânt, scrie România Liberă. 

 

Totuși, Gabriela Firea a fost însoțită în delegația care a adus “veşti importante” de către prietenele sale, care au fost transformate peste noapte în consilieri perso-nali la Primăria Munici-piului București (PMB). Delegația condusă de edil s-a cazat pentru trei nopți la hotelul de lux Waldorf Astoria, din Ierusalim, unde o cameră costă 500 de euro pe noapte. Practic, pentru fiecare consilier s-a plătit în jur de 1.500 euro pentru trei nopți de somn. La final, hotelul a emis o factură de 52.355 lei, adică în jur 12.000 euro. Pe lângă acești bani, s-au mai cheltuit 18.310 lei pentru transport, 248 lei pentru asigurări de sănătate și 940 USD pentru diurnă.

 

Din această excursie nu a lipsit nici primarul Voluntariului şi soţul Gabrielei Firea, care și-ar fi plătit, totuşi, personal cheltuielile. Biroul de Presă al Primăriei Capitalei a precizat pentru „România liberă“ că „domnul Florentin Costel Pandele nu a fost inclus în delegație, din care au făcut parte doar persoane angajate în PMB. Costurile cu transportul și cazarea au fost plătite personal de Florentin Costel Pandele”.

 

Firea și-a luat șapte consilieri în locurile sfinte

 

Delegația oficială a fost formată din Speranța Cliseru, director de cabinet al primarului, dar și din consilierii Anca Comănici, Ligia Gheorghe, Veronica Salem, Ciprian Codrin Prisecariu, Florentina Papa și Oana Valentina Micu. Biroul de Presă al PMB a menționat, pentru „România liberă“, că „primarul general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, a desemnat persoanele care au efectuat deplasarea în Israel. Persoanele menționate având calitatea de consilier personal au făcut parte din delegație având în vedere tematica discuțiilor care urmau să aibă loc în cadrul întâlnirilor oficiale, respectiv posibilitățile de colaborare pe diferite domenii – sănătate, situații de urgență, turism, proiecte de asistență socială pentru vârstnici, construcția de locuințe, start-up-uri, sprijinirea investitorilor români și israelieni”, scrie România Liberă. 

 

Dar cine sunt, de fapt, consilierii personali ai primarului care au ajuns în Ierusalim pe banii bucureștenilor?

 

Speranța Cliseru este directorul de cabinet al Gabrielei Firea, dar și mâna dreaptă a primarului Florentin Pandele. Cariera în administrația publică și ascensiunea politică a Speranței Cliseru este strâns legată de acesta din urmă. În anul 2004, Cliseru a fost unsă în funcția de director executiv al Primăriei Voluntari. Apoi, din 2011, a fost instalată în funcția de administrator public al orașului Voluntari. După încă un an, a fost angajată la cabinetul de senator al Gabrielei Firea.

 

 

Din 2013, Speranţa Cliseru s-a reîntors la Primăria Voluntari. Unde, pentru scurt timp, a deținut funcția de director executiv adjunct. În acelaşi an, premierul Victor Viorel Ponta a numit-o în funcția de prefect al județului Ilfov. În 2014, însă, aceasta a revenit pe funcția de director executiv la Voluntari. În iunie 2015, Florentin Pandele a numit-o în funcția de director general la societatea Green City Voluntari, din subordinea Consiliului Local.

 

Stilistă la Antena 3, inspector de specialitate la Primărie

 

 

Un alt consilier care s-a plimbat pe bani publici la Ierusalim este Florentina Papa, care a lucrat până de curând ca stilist și make-up la Antena 3. De aici a luat-o edilul Gabriela Firea și a angajat-o pe postul de inspector de specialitate la Direcția Suport Tehnico-Administrativ. Conform biroului de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti, Florentina Papa a ajuns la Ierusalim pe 2 noiembrie 2016 pentru că nu a mai avut loc în avion. „Întrucât nu au fost disponibile suficiente bilete de avion pentru data de 1 noiembrie, dna Papa s-a alăturat delegației în ziua de 2 noiembrie 2016. (…) Contravaloarea cheltuielilor de cazare (a fost de – n.r.) 4.972 lei pentru dna Florentina Papa pentru două nopți cazare.” Adică 1.100 de euro, deci 550 de euro pe noapte, scrie România Liberă. 

 

Un alt specialist luat de Firea în Ierusalim a fost Ciprian Codrin Prisecariu, care lucrează pe post de referent la Direcția Suport Tehnico-Administrativ. Acestuia i s-au decontat trei nopți de cazare pentru care s-a plătit aproximativ 1.500 euro. Prisecariu, de fapt, este fotograf. Pe lângă aceștia, a mai participat și Oana Valentina Micu, inspector de specialitate la Direcția Afaceri Externe și Protocol.

 

TURISM. Excursia la Viena, doar 2.000 de euro 

 

 

Prima deplasare internațională a primarului Gabriela Firea a avut loc la Viena, în perioada 17-19 octombrie 2016. Din delegația oficială a făcut parte Speranța Cliseru, director de cabinet al primarului Gabriela Firea, Ligia Gheorghe – consilier personal cu atribuții în domeniul relației cu presa, Mircea Krips – consilier personal cu atribuții în domeniul relațiilor cu mediul de afaceri, Oana Valentina Micu – inspector de specia-litate la Direcția Afaceri Externe și Protocol. La solicitarea RL, Primăria Capi-talei a precizat că, pentru întreaga delegație, s-au cheltuit 5.625 lei pentru transport, 335 lei pentru asigurări de sănătate și diurna în valoare totală de 488 euro. În total, aproximativ 2.000 de euro. Mircea Krips este fostul director comercial al RAAPPS și președinte la firma Primcom, fosta ICL Alimentara, care a moștenit de la regimul comunist nu mai puțin de 90 de spații comerciale în centrul orașului București.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed