Dacia Sandero va deveni în Franţa modelul cu cele mai mari vânzări către persoane fizice, a declarat
Bernard Cambier, directorul de vânzări al
Renault, citat de publicaţia
Le Figaro.
Cota de piaţa a
Dacia în Franţa a urcat la 5% în luna iunie, pe segmentul autoturisme, de la 2,5% în aceeaşi lună din 2009, potrivit Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile. În primele şase luni, numărul înmatriculărilor producătorului auto a urcat de la 23.886 unităţi, în intervalul similar al anului trecut, la aproape 61.250 de unităţi.
"Doar în primul semestru,
Dacia a vândut atâtea automobile câte a vândut în tot anul trecut", titrează
Le Figaro.
Această performanţă se explică prin succesul SUV-ului
Duster, care a înregistrat peste 10,000 de comenzi de la lansare, în aprilie 2009. Un francez poate aştepta până la şase luni pentru a primi
Duster-ul comandat, menţionează Cambier.
"La lansarea
Duster am înregistrat în Franţa un flux nemaivăzut în ultimii 20 de ani.
Dacia se descurcă mai bine decât
Toyota sau Fiat. E o marcă adevărată", a spus directorul Renault.
Renault vizează o marjă operaţională de 6% pentru
Dacia, notează Pierre Bergeron, analist al băncii Société Générale.
"Costurile scăzute şi marjele bune vor permite grupului să câştige bani", a afirmat el. Analistul apreciază, totodată, că în cadrul Renault există riscul canibalizării mărcilor, accentuat de lansarea viitoare de către Dacia a une maşini de dimensiuni reduse modelată după Twingo.
"Renault va evolua pentru a evita această situaţie. Constructorul auto francez se va concentra pe modelele electrice, în timp ce Dacia va produce maşini diesel şi pe benzină", a precizat Bergeron.
Pentru România,
Dacia a devenit din 1999, anul în care a fost achiziţionată de Renault pentru 50 de milioane de dolari, o adevărată "găină cu ouă de aur", notează publicaţia franceză. După zece ani şi investiţii de 1,5 miliarde de euro, Dacia seduce pieţele statelor dezvoltate, cu toate că ţinta iniţială au fost ţările emergente.
Gama constructorului auto este compusă din şapte modele, respectiv Duster, Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Logan VAN şi Logan Pick-Up.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Bernard Cambier,
Dacia,
Dacia Duster,
Dacia in Franta,
director renault,
duster,
Franţa,
Le Figaro,
Logan,
Logan MCV,
Renault,
Sandero,
suv duster
Vot: 0,0 din 0 voturi