Dispar rezervele de aur

 

 

Potrivit unei cercetări realizate de un expert al Goldman Sachs, „au mai rămas doar 20 de ani în care ar putea fi extrase rezervele de aur și diamante”.

 

Raportul citat mai arată că anumite resurse sunt cu adevărat rare, din cauza combinației de concentrații foarte scăzute de metale în scoarța Pământului și foarte puține depozite de înaltă calitate. Deloc surprinzător, acestea sunt metalele prețioase și diamantele, iar valoarea lor derivă din faptul că sunt rare.

 

„Raritatea lor relativă și opinia pieței conform căreia noile zăcăminte care vor fi descoperite vor fi limitate este ceea ce influențează prețul acestor mărfuri extrem de rare. Diamantele trebuie privite ca un exemplu extrem. Un diamant are o valoare intrinsecă foarte mică. Valoarea sa este determinată de convingerea că este rar și, în cazul unui diamant natural, unic”, se mai arată în raportul băncii americane de investiții Goldman Sachs.

 

În ceea ce priveșt aurul, acesta „a fost folosit ca o măsură a bogăției timp de peste 4.000 de ani, până când egiptenii antici au descoperit că aurul nu este doar un metal strălucitor și greu, dar și rar.

 

Așadar, dacă rezervele cunoscute de aur vor scădea, în următorii zece ani, indiferent de câte contracte futures se vor încheia, prețul aurului va trebui să crească și va continua să crească până când companiile miniere vor descoperi noi rezerve de aur în lume. Dar, există și riscul ca prognozele Goldman să se adeverească și că, de fapt, am trăit deja momentul de glorie al aurului. Însă specialiștii spun că un preț corect al aurului va putea exista abia după eliminarea pieței derivatelor, care, momentan, creează distorsiuni ale prețului metalului galben.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed