DNA cere arestarea lui Elan Schwartzenberg

0

Potrivit surselor citate, cererea de arestare a fost formulată în dosarul disjuns din cel al fostului primar al municipiului Constanța Radu Mazăre și urmează a fi discutată de instanță pe data de 9 iunie.

 

Procurorii DNA au dispus, în dosarul în care frații Radu și Alexandru Mazăre au fost trimiși în judecată, disjungerea în vederea continuării cercetărilor față de Emilian (Elan) Schwartzenberg, se arată în rechizitoriul întocmit în cauză.

 

Conform documentului, procurorii continuă cercetările față de Emilian Schwartzenberg sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la dare de mită, în vederea stabilirii justificării reale a tuturor transferurilor sumelor de bani primite de societatea sa de la două firme cipriote.

 

Procurorii anticorupție arată în rechizitoriu că Schwartzenberg a acționat ca un „liant” între omul de afaceri Avraham Morgenstern și fostul primar al Constanței.

 

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Radu Mazăre, la data faptelor primar al municipiului Constanța, pentru luare de mită și fals în declarații. În același dosar a fost deferit justiției și fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

 

Al treilea inculpat din dosarul instrumentat de DNA este omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

 

Acuzațiile au legătură cu programul de construire de locuințe modulare grupate în campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanța.