Doctor Menci, la un pas de eliberare după ce le-a conferenţiat deţinuţilor de la Jilava despre agenţii patogeni, probiotice sau hidratare

Nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi (67 de ani) este primul VIP din dosarul „Privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare-Dan Voiculescu” care ar putea fi liberat condiţionat. Medicul a fost condamnat, în august 2014, la 8 ani de închisoare, şi a executat un sfert din condamnare.

 

În plus, Mencinicopschi a fost ajutat şi de Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava care a stabilit că cele şapte cărţi scrise de acesta în detenţie sunt lucrări ştiinţifice, pentru asta fiind recompensat cu 210 zile. Nutriţionistul a mai câştigat alte 30 de zile în urma participării la diverse programe şi activităţi în penitenciarele Rahova şi Jilava.

 

 

„Poate fi eliberat condiţionat, comportament disciplinat, dovezi temeinice de îndreptare”, a concluzionat Comisia de la Jilava. Ultimul cuvânt îl vor avea însă magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, care pe 6 septembrie 2016 vor analiza cererea de eliberare înainte de termen a lui Mencinicopschi.

 

Nutriţionistul a intrat pe 8 august 2014 pe poarta Penitenciarului Rahova strigând că este nevinovat, şi a contestat sentinţa definitivă dată de Curtea de Apel Bucureşti. Acelaşi discurs l-a avut şi într-un interviu, în 2015, dat postului Antena 3, „nu mi-e ruşine că sunt în închisoare nevinovat”.

 

Cu toate acestea, Mencinicopschi i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o cerere de graţiere, în dosar fiind incluse documente medicale care arătau că suferă de mai multe afecţiuni grave. Mai mult, câteva sute de oameni au semnat pe internet o petiţie de graţiere a acestuia. Iohannis a refuzat însă graţierea.

 

Citeste mai mult: adev.ro/ocfc6c

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed