După scandalul Dieselgate, Volkswagen este acuzat acum de furt de tehnologie

Volkswagen este pe punctul de a fi implicată într-un nou scandal în Statele Unite, însă de data aceasta nu mai este vorba despre trucarea testelor pentru emisii.

 

Din contră, constructorul german ar putea avea probleme chiar din cauza tehnologiei folosite pentru modelele sale hibride. Mai exact, compania americană Paice susţine că Volkswagen şi-a însuşit câteva tehnologii hibride proprietare şi că le foloseşte în mod ilegal pe unele modele pe care le comercializează în SUA.

 

În acest sens, Paice a acţionat Volkswagen în judecată şi a solicitat oprirea de la comercializare a modelelor VW Jetta Turbo Hybrid, Audi A3 e-tron, Audi Q5 Hybrid, Porsche Cayenne S E-Hybrid şi Porsche Panamera S E-Hybrid comercializate în prezent în Statele Unite.

 

Replica celor de la Volkswagen nu a întârziat să apară, însă nu este vorba despre o negare vehementă a acuzaţiilor. Avocaţii constructorului german susţin că acuzaţiile celor de la Paice sunt „slabe” şi că procesul este împotriva interesului public.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed