Economia chineză, ameninţată de speculaţii

Indicele bursei de la Shanghai şi-a pierdut nu mai puţin de 30% din valoare în doar o singură lună. Este o cădere care a venit după o creştere la fel de mare alimentată pe datorie. Investitorii din China au împrumutat sume mari cu speranţa că efectul de levier le va aduce câştiguri la fel de mari. Mulţi au fost prinşi pe picior greşit în momentul în care valoarea acţiunilor a început să o ia la vale. Din dorinţa de a susţine bursa, autorităţile chineze au luat o decizie periculoasă. Acum locuinţele pot fi folosite de investitori pe post de garanţie.

Deranjul de pe bursa de la Shanghai este strâns legat de politicile guvernului de la Beijing, care a căutat o soluţie pentru companiile supraîndatorate. În loc să ia noi împrumuturi, acestea au început să se finanţeze prin vânzarea de acţiuni.

Si, pe bursa chineză sunt folosite extensiv instrumentele cu levier, care practic, înseamnă investiţii cu bani nedeţinuţi. Iar când bursa scade, pierderile devin cât se poate de reale şi generează un vârtej al vânzărilor.

În ultimii doi ani, investiţiile cu bani împrumutaţi au crescut de 9 ori, de la 35 de miliarde de dolari la 322 de miliarde de dolari. Efectul de levier poate aduce câştiguri foarte mari dacă investiţia este pe plus. Dar, pe de altă parte, dacă investiţia este pe minus, pierderile sunt amplificate, iar jucătorul din piaţă care s-a împrumutat trebuie să înapoieze banii pe care nu i-a avut niciodată.

 

mai multe, pe digi24

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed