Compania Electroaparataj Bucureşti a afişat în primele nouă luni din 2007 o pierdere de 5,67 milioane lei, pe fondul relocării activităţii. În perioada similară din 2006 compania a avut profit de 1,625 milioane lei.
În primele nouă luni din 2007, Electroaparataj a obţinut o cifră de afaceri de 60,96 milioane lei, în creştere cu 8,2% faţă de intervalul echivalent al anului trecut, când afacerile s-au cifrat la 56,36 milioane lei.
În anul 2006, Electroaparataj SA a iniţiat o masivă relocare a producţiei în trei amplasamente: la Titu, la sediul sucursalei locale, în Bucureşti, la sediul societăţii Proprietăţi Est SA şi la Târgovişte, în sediul societăţii Romlux Lighting SA. Utilizările de numerar aferente activităţii de relocare în primul trimestru din 2007, atât investiţii cât şi cheltuieli, au depăşit 4 milioane lei, fără a lua în consideraţie pierderile de activitate datorate relocării.
La sfârşitul lunii mai, compania Electroaparataj SA Bucureşti a anunţat finalizarea procesului de diminuare a capitalului social, de la 14,052 milioane lei, până la 6,461 milioane lei, ca urmare a divizării societăţii. Acţionarul majoritar al companiei este Broadhurst Investments Limited, cu 67,80%, în vreme ce Tricoreal SA deţine 10,81% din acţiuni.
Pentru anul în curs, compania estimează o cifră de afaceri de 99,24 milioane lei şi un profit net de 2,5 milioane lei. Ultima cotaţie a titlurilor Electroaparataj a fost de 0,385 lei în şedinţa din 12 noiembrie, ceea ce dă o capitalizare de 24,88 milioane lei.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi