România va avea un nou guvern în următoarele 7 până la 10 zile, a declarat preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc. Indiferent de structura acestuia, principala prioritate a noului executiv va fi să adopte bugetul pe 2010 şi să îl trimită Parlamentului, a precizat premierul interimar.
Bugetul pe 2010 devine deja responsabilitatea noului
Guvern, consideră
Emil Boc. El crede că un nou executiv ar putea fi instalat la maxim zece zile după ce
Curtea Constituţională va valida rezultatul
alegerilor prezidenţiale. Boc a argumentat că
proiecţia bugetară pe 2010 ar trebui propusă de noul
Executiv deoarece acesta va lua măsurile necesare implementării sale. Amânarea vine după ce, pe 6 decembrie, a intrat în vigoare modificarea legislativă care îi permite
Executivului interimar să să iniţieze proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele de
buget de stat ÅŸi al
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Adoptarea bugetului până la finalul anului este o condiţie esenţială din
acordul cu FMI, care trebuie respectată pentru a primi cea de
a treia tranşă de bani de 1,5 miliarde de euro. Referitor la o nouă vizită la Bucureşti din partea oficialilor FMI, Emil Boc a spus că aceştia vor sosi când vom avea parte de stabilitate.
Proiectul de buget pe 2010 a fost construit de actualul cabinet pe un
curs valutar mediu de
4,25 lei pentru un euro ÅŸi o
inflaţie de
3,7%.
Deficit bugetar nu trebuie să depăşească de
5,9% din PIB, la finalul anului 2010.
"
Dacă politicienilor le vine mintea la cap şi cred că românii s-au săturat şi de instabilitate şi de discuţii sterile, atunci imediat după ce Curtea Constituţională va valida scrutinul, în şapte-zece zile vom avea guvern. Cred că e bine să aşteptăm câteva momente să vedem care majoritate îşi asumă acest guvern pentru că bugetul trebuie să însoţit de nişte măsuri care să asigure respectarea celor trecute acolo. Probabil că este o chestiune de zile până ce acest buget va îmbrăca o haină oficială", a declarat premierul demis
Emil Boc.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
acord FMI,
adoptare buget,
alegeri 2009,
buget 2010,
buget pe 2010,
curs BNR,
curs de referinta,
curs de schimb,
Curtea Constitutionala,
deficit bugetar,
Emil Boc,
executiv,
FMI,
FMI vine la Bucuresti,
Guvern,
guvern in 10 zile,
guvern in zece zile,
imprumut FMI,
leu,
leul,
nou executiv,
nou guvern,
rezultate alegeri,
transe FMI,
validarea alegerilor
Vot: 0,0 din 0 voturi