Economiile Bulgariei si Romaniei, cu ritm ridicat de crestere pana in prezent, isi vor incetini avansul, in conditiile slabirii din temelii a sistemului de creditare, estimeaza analistii economici, potrivit Reuters.
“O erodare a creditului ar avea un impact devastator asupra acestor economii, care se bazeaza pe extinderea sistemului de credit pentru a finanta expansiunea economica. Chiar si in aceste tari care nu sunt impovarate de dezechilibre interne sau externe excesive, o erodare masiva a creditului ar reduce marcant rata cresterii economice', releva un raport al BNP Paribas.
Criza creditelor a “ucis” expansiunea economica bazata pe cerere in tarile baltice nou-venite in Uniunea Europeana si acum ameninta economiile tarilor din Balcani membre ale UE cu, in cel mai bun caz, o aterizare fortata.
“Estonia si Letonia trec printr-o recesiune, iar economistii se asteapta ca Lituania sa cunoasca o scadere masiva a ritmului de crestere economica in acest an.
Dintre cele mai mari economii foste comuniste - Polonia, Republica Ceha si Ungaria - doar ultima este relativ expusa creditelor in moneda straina, dar toate au de suferit de pe urma scaderii cresterii economice in zona euro, ceea ce le afecteaza exporturile.
Partea buna a lucrurilor este ca restrangerea creditelor ar putea fi o gura de oxigen pentru limitarea imenselor deficite de cont curent ale tarilor baltice si din Balcani si ar reduce rata inalta a inflatiei ca urmare a scaderii cererii din partea consumatorilor.
Vinerea trecuta, agentia de evaluare economica Fitch a coborat estimarile pentru Estonia, Letonia si Lituania si a mentinut previziunile negative, atragand atentia asupra temerilor legate de cresterea deficitelor de cont curent ale celor trei state.
Pana in prezent Lituania a suportat cel mai bine socul, inregistrand o crestere de 5,2% in al doilea trimestru, de la 8,8% la sfarsitul lui 2007. In schimb, economia Estoniei a cunoscut o scadere de 1,1%, in comparatie cu 7% la sfarsitul anului trecut.
Moneda nationala din Romania, leul, a inregistrat o scadere de 10 procente dupa 12 septembrie, cu o zi inainte ca banca de investitii americana Lehman Brothers sa isi declare falimentul, declansand o noua faza a crizei creditului. Problema aici este aceea ca, spre deosebire de tarile baltice si Bulgaria, care isi stabilesc cursul monetar fata de euro in regimuri de administrare valutara, sistemul flotant al cursului de schimb al leului romanesc prezinta multe riscuri. Aceasta inseamna ca gospodariile s-ar putea confrunta cu plati mai mari ale creditelor luate in valuta, care ar “putea duce la probleme pentru companii si gospodarii si la un potential colaps al ciclului de imprumut”, potrivit estimarilor JP Morgan.
O alta problema este aceea ca rata dobanzii interbancare la termen de 3 luni in Romania a crescut cu 3,5% incepand din luna martie. Bancile-mama occidentale asigura acum 70% din finantarea subsidiarelor din Romania, ceea ce ar putea disparea daca piata creditelor din Europa Occidentala va ramane “impotmolita”.
In Bulgaria, care a cunoscut o expansiune fara precedent a sectoarelor imobiliar si constructiilor, guvernul se asteapta la o reducere la 6% a ratei de crestere economica in 2009, de la estimarea pentru 2008, de 7,1%, desi economistii apreciaza ca in anul viitor cresterea nu va trece de 4%.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi