x


  • EUR
    4.5883
    USD
    3.9066
  • 26° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    39%
    Presiune

    33932 hPa
string(4) "news"

Europarlamentar către Dragnea: Ați reușit să lăsați fără cuvinte o Europă întreagă

Europarlamentarul Cătălin Ivan afirmă că, prin momentul Ordonanței 13 și prin decizia de a crea o criză politică și guvernamentală majoră în România, Liviu Dragnea a promovat în sens negativ imaginea țării în Europa, menționând că acesta „a lăsat fără cuvinte o Europă întreagă”.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 16.06.2017, 5:46 | Actualizat: 16.06.2017, 5:46

„Domnule Liviu Dragnea, ați reușit să lăsați fără cuvinte o Europă întreagă. Toți colegii din Parlamentul European cu care am vorbit sunt siderați. De prisos să spun că nu s-a întâmplat niciodată nimic asemănător în istoria Uniunii Europene, în primul rând pentru că această construcție se bazează pe democrații funcționale, dar mai ales pentru că toate aceste state sunt conduse de oameni responsabili, care înțeleg consecințele acțiunilor lor, a scris Cătălin Ivan pe Facebook.

 

El susține că programul de guvernare a fost compromis la momentul Ordonanței 13, iar toate meritele revin lui Liviu Dragnea.

 

„Nu știu dacă ați mai fost prezent la evenimentul organizat în cinstea dumneavoastră în Parlamentul European, de promovare a Iei românești. Apăreați pe lista de vorbitori, de acolo știu. Un eveniment de toată lauda, de altfel. Vă garantez însă că prin momentul Ordonanței 13 și prin această nefericită decizie de a crea o criză politică și guvernamentală majoră în România, ați promovat imaginea țării în Europa. În sens negativ. Evident. Pentru cei care mai umblă cu programul de guvernare după ei, până și Vâlcov le poate spune că a fost compromis la momentul Ordonanței 13, iar acum este istorie. Toate «meritele» îi revin unui singur om. Liviu Dragnea. Singurul care l-a știut, de altfel, din scoarță în scoarță, afirmă Cătălin Ivan.