x


  • EUR
    4.5673
    USD
    0.1572
  • 30° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    6 km/h
    Umiditate

    26%
    Presiune

    33999 hPa
string(4) "news"

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan: Parlamentarii PSD sunt ameninţaţi şi constrânşi să voteze moţiunea

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan susţine că parlamentarii social-democraţi sunt "luaţi unul câte unul" şi ameninţaţi şi constrânşi să voteze moţiunea de cenzură, în acelaşi timp fiindu-le oferite "tot felul de favoruri, cum i s-au oferit şi lui Sorin Grindeanu".

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 18.06.2017, 17:26 | Actualizat: 18.06.2017, 17:26

Europarlamentarul Cătălin Ivan a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Iaşi alături de primarul Mihai Chirica, că în acest moment sunt peste 15 parlamentari PSD care nu vor vota moţiunea, dar că pe lângă aceştia sunt şi mulţi indecişi.

 

„Sunt mai mulţi, nu doar 15 parlamentari, informaţia cu 15 era de ieri dimineaţă (sâmbătă dimineaţă – n.r.). Sunt şi indecişi. Un parlamentar indecis mai degrabă va vota împotriva moţiunii, dacă Lviu Dragnea n-a reuşit să-i convingă în atâţia ani de zile. Deci au înclinaţia mai degrabă să voteze împotriva moţiunii. Vor fi discuţii în continuare şi cu cei indecişi şi cu cei care sunt sută la sută convinşi să voteze împotriva moţiunii. Dar sunt mulţi cei care nu vor vota moţiunea”, a afirmat Cătălin Ivan. El spune că evită să dea numele celor care nu vor vota moţiunea, întrucât se fac presiuni asupra acestora.

 

„Există ameninţări şi presiuni. Lucruri de genul acesta au loc permanent. Toţi deputaţii şi senatorii PSD sunt luaţi unul câte unul şi ameninţaţi, constrânşi, li se oferă tot felul de favoruri, cum i s-au oferit şi lui Grindeanu, numai să plece din funcţia de premier. Le-aş face un mare rău dacă le dau numele, interesul comunităţii este să nu treacă moţiunea”, a spus Cătălin Ivan.

 

La rândul său, primarul Mihai Chirica a afirmat că există discuţii pe toate fronturile şi că mulţi aleşi PSD vor sta până în ultimul moment să vadă ce vor face la votul pe moţiune.

 

„Sunt presiuni faţă de parlamentarii PSD, inclusiv de la Iaşi. A fost sunat fiecare dintre ei, probabil au un responsabil politic la centru pentru fiecare parlamentar de Iaşi. Am vorbit cu aleşii ieşeni şi le-am cerut un singur lucru: viaţa lor se va petrece la Iaşi în continuare şi cu guvernare PSD şi fără guvern PSD. Ei trebuie să aibă puterea să se uite cu demnitate în ochii celor care i-au ales, ai prietenilor lor, ai colegilor de muncă. Am încredere că se vor comporta cu demnitate şi morală. Au posibilitatea să se întoarcă acasă cu fruntea sus”, a declarat Mihai Chirica.

 

El consideră că în prezent, pe analizele pe care le are, moţiunea nu are nicio şansă să treacă, dar că până miercuri, „prin metode specifice”, se pot întâmpla multe.

 

„Zilele care vor urma vor fi decisive pentru viitorul României pentru o lungă perioadă de timp. Putem arăta partenerilor externi că vom continua proiectul european şi că putem continua proiectul din NATO”, a adăugat Mihai Chirica.