Patru dintre firmele fraţilor Micula au acumulat datorii de peste 108 mil. lei (25,9 de mil. euro) la bugetul de stat şi la contribuţiile sociale, iar sumele sunt în executare silită, arată lista marilor datornici la data de 30 iulie, publicată de Ministerul Finanţelor. Datoriile multora dintre companiile care înregistrau datorii la bugetul de stat în martie pur şi simplu au explodat în doar patru luni: Astra Vagoane, Altex, Blue Air sau companiile de leasing ale grupului Ţiriac, Raiffeisen sau Romstal completează lista neagră a Finanţelor.
- European Drinks - datorie la bugetul de stat de peste 10 milioane de lei
Astfel, dacă în lista precedentă, din martie,
European Drinks figura cu o datorie, numai la bugetul de stat, de 6 milioane de lei, la 30 iulie aceasta a sărit de
10 milioane de lei.
AceeaÅŸi poveste ÅŸi la
European Foods, unde datoria a crescut în doar 4 luni de la 24,3 milioane de lei la
36,3 milioane de lei. Situaţia de la European Foods a fost oarecum compensată la
Transilvania General Import-export, care se ocupă cu distribuirea produselor fabricate pe platformele Scandic Distilleries şi European Food, unde datoria către bugetul de stat a coborât de la 35,8 milioane de lei la
24 de milioane de lei.
La
Scandic Distilleries datoriile au urcat de la 14,1 la
16,2 milioane de lei.
La 31 decembrie, datoria totală a acestor societăţi, doar la bugetul de stat, era estimată la 15,4 milioane de euro, iar în prezent atinge 20,6 milioane de euro.
Pe lângă datoriile la bugetul de stat,
societăţile farţilor Micula au acumulat şi datorii la contribuţiile sociale, în sumă totală de
peste 22 de milioane de lei.
Contactat telefonic de MONEY.ro, Viorel Micula, a spus că cifrele de afaceri ale firmelor sale sunt foarte mari şi că în această activitate intensă este posibil să apară unele datorii. El nu a oferit detalii, scuzându-se că se află la o şedinţă cu o serie de oameni de afaceri din Anglia.
- Datoriile Astra Vagoane au explodat
Datoriile multora dintre companiile care înregistrau datorii la bugetul de stat în martie pur şi simplu au explodat în doar patru luni.
Într-una dintre cele mai grave situaţii se află
Astra Vagoane Arad, deţinută de omul de afaceri Cristian Burci, care este afişată pe listă cu o datorie de nu mai puţin de
33,34 milioane de lei (8 milioane de euro), faţă de numai 7,58 milioane de lei în martie.
Suma este echivalentă sau chiar mai mică decât cea pe care o are statul să mi-o returneze pe TVA. Ar trebui să afişeze şi datoriile pe care le au ei la mine. Cristian Burci, proprietarul Astra Vagoane Arad
Ministerul Finanţelor nu face publice sumele de TVA de restituit pentru fiecare firmă, ci are numai o situaţie generală cu restanţele la acest capitol.
- Altex are o datorie la bugetul de stat de 6,25 milioane de lei
Datoriile au crescut şi la alte firme. Lanţul de magazine
Altex are o datorie la bugetul de stat de
6,25 milioane de lei (1,49 milioane de euro), faţă de o datorie care atingea în martie 5,66 milioane de lei (1,34 milioane euro).
Şeful lanţului de magazine are şi o explicaţie pentru această dinamică a datoriilor sale.
Până anul acesta n-am avut datorii la buget. Ştiţi că există Ordonanţa aceea anti-criză potrivit căreia, în situaţia noastră, suntem scutiţi de plata lor anul acesta. Desigur, o vom stinge până la termenul legal din 20 decembrie. Dan Ostahie, preşedintele grupului Altex.
La 1 iulie a apărut în Monitorul Oficial Ordonanţa pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, potrivit căreia, firmele fără datorii în anii precedenţi pot solicita amânarea plăţii obligaţiilor fiscale pe o perioadă de maximum 6 luni.
Producătorul de încălţăminte
Leonardo, şi deţinător al lanţului de magazine cu acelaşi nume, este trecut în lista de executări silite a statului cu o datorie de
16,6 milioane de lei, în creştere cu nu mai puţin de 3,3 milioane de lei faţă de acum patru luni.
Åži datoriile
Blue Air au crescut. Compania aeriană are datorii la bugetul de stat de
1,19 milioane de lei, faţă de un milion acum patru luni.
În primăvară, Gheorghe Răcaru, director general Blue Air, declara că datoriile sunt recente, iar în vara anului trecut acestea nu existau.
Firma a depus o contestaţie la Fisc şi speră să îi fie acceptată o compensaţie între impozitele pe salarii, de plată, şi TVA de recuperat. Numai la fondul de pensii, compania are o datorie de 5 milioane de lei.
- New entries: IFN-urile Ţiriac, Raiffeisen şi Romstal
În lista neagră cu executări silite a Finanţelor au intrat în premieră trei societăţi de leasing:
Å¢iriac, Raiffeisen ÅŸi
Romstal, cu datorii la bugetul de stat de
51.626 , 466.329 respectiv
539,359 lei.
Însă cea mai spectaculoasă intrare şi-a făcut-o casa de pariuri
Astra Bettings, care are o datorie nou nouţă de
7,11 milioane de lei, urmată de cea mai mare tipografie din ţară,
Infopress Group , care a intrat în premieră în listă pentru o datorie de
3 milioane de lei.
- Cel mai mare datornic rămâne statul
Cel mai mare datornic la stat este însă, de departe, tot statul. Entitatea cu cele mai mari datorii din România la bugetul de stat este
Compania naţională a huilei, cu un record de
1,3 miliarde de lei. Aceasta este urmată de
Electrificare CFR, cu
139 de milioane de lei.
Update 17:49Raiffeisen Leasing: nu ne aflăm în executare. Solicităm ANAF radierea acestei informaţii
Putem presupune că a fost vorba despre necunoaşterea faptului că Raiffeisen Leasing, în calitate de proprietar legal al autoturismelor utilizatorilor contractelor de leasing, primeşte amenzile de circulaţie aplicate acestora. Acestea ajung la sediul companiei noastre, de unde sunt distribuite mai departe către utilizatori pentru înştiinţare în vederea plătii lor/ contestării lor.
Până ce aceste amenzi sunt achitate de către utilizatori, ele apăr pe rol la ANAF în contul Raiffeisen Leasing şi conduc la redistribuiri ale plăţilor Raiffeisen Leasing pentru obligaţiile curente în contul acestor amenzi.
Raiffeisen Leasing a solicitat ANAF, pe lângă obţinerea certificatului fiscal, şi radierea acestei informaţii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi